Învățată în familii de peste sute de generații, și tot odată păstrată și cultivată de milioane de vorbitori, limba română a rămas vie cu trecerea anilor. Cu acest prilej, ziua de 31 august a fost proclamată, prin legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române.

Cu ocazia sărbătoririi Limbii Române, miercuri seară, începând cu ora 20:30, Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului național. În acest context, președintele Klauss Iohannis a transmis: ,,31 august marchează Ziua Limbii Române, o sărbătoare a celor care, oriunde s-ar afla, gândesc, vorbesc şi simt româneşte.”

Despre limba română este mult de zis. Este vorbită în toată lumea de peste 28 de milioane de oameni, dintre care 24 de milioane o au ca și limba maternă. De asemenea, este a cincea după numărul de vorbitori dintre limbile romanice.

În ceea ce privește multitudinea graiurilor românești, cu câteva deosebiri de pronunție, indiferent de zona geografică, limba română este înțeleasă de toți conaționalii din zone precum Moldova, Muntenia, Transilvania, Oltenia, Basarabia sau Bucovina.

Totuși, în afara teritoriului României, limba română poate fi regăsită și în alte țări preponderent vecine, dar și în unele de la mii de kilometrii distanță datorită diasporei numeroase și a legăturilor istorice.

Astfel, ziua de astăzi pune accentul pe păstrarea calității limbii române, și de asemenea pe încurajarea românilor din diasporă să își păstreze identitatea națională și cultura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here