Un bărbat în vârstă de 53 de ani s-a răsturnat cu autoturismul pe partea carosabilă în localitatea Orheiu Bistriței, comuna Cetate.

La fața locului a intervenit modulul SMURD de la Detașamentul de Pompieri Bistrița, șoferul fiind inconștient și încarcerat.

,,Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat un autoturism răsturnat pe partea carosabilă. Conducătorul auto – un barbat în vârstă de 53 de ani – a fost găsit încarcerat, rămas blocat între scaun și alte elemente de caroserie. Pompierii militari care încadrează echipajul de descarcerare au extras victima în mai puțin de cinci minute, prin luneta autoturismului, cu ajutorul tărgii lopată. Bărbatul fost predat echipajului de terapie intensivă SMURD. Acesta a fost inconștient (cu respirație) pe toată durata intervenției și prezenta un traumatism cranian”, transmite ISU Bistrița-Năsăud.

Sursă foto: ISU BN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here