Un accident rutier a avut loc în această după-masă în cartierul Liviu Rebreanu din Năsăud. Două persoane au fost rănite în urma impactului.
Un bărbat de 54 de ani, din Dumitra, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Năsăud-Cepari, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus și care era condus de un tânăr de 26 de ani, din Dumitra.
În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 26 de ani a fost proiectat într-o autoutilitară care circula spre Năsăud, condusă de un bărbat de 40 de ani, din Tărpiu. Accidentul s-a soldat cu rănirea tânărului de 26 de ani și a unui pasager din autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani care a refuzat transportarea la spital.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative pentru 2 dintre aceștia și 0.23mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celui de 54 de ani.
Polițiștii rutieri din Năsăud continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.