Două persoane, bărbat de 36 de ani și femeie de 48 de ani, au fost rănite în urma unui accident rutier pe drumul național 17, în Unirea. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest!

,,Astăzi, pe drumul național 17, în Unirea, a avut loc un accident rutier în urma căruia două persoane au fost rănite.

Din verificările efectuate de polițiștii Biroului Rutier a reieșit faptul că, un tânăr de 27 de ani, din Lunca Ilvei, în timp ce conducea o autospecializată (cu care se transportă beton) pe direcția Bistrița-Livezile, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe aceeași direcție și care era condus de un bărbat de 36 de ani, din județul Timiș. Acesta din urmă a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de o femeie de 48 de ani, din Bistrița.

În urma accidentului, bărbatul de 36 de ani și femeia de 48 de ani au fost răniți. Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Conținuă cercetările în acest caz polițiștii Biroului Rutier.”, potrivit informațiilor transmise de IPJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here