Agustin Montero
Agustin Montero

S-a născut și trăiește pe meleagurile lui Don Quijote, însă pentru Agustin Montero, România este a doua lui casă. Frumusețea țării noastre a înțeles-o și descoperit-o prin pasiune pentru tradiție, cultură, natură, peisaje, bucătăria românească, istorie, credința ortodoxă și prin oamenii de pe meleagurile românești!
România i-a oferit frumuseți și trăiri pe care nu le poate descrie prin cuvinte, dar mai mult de atât, i-a oferit-o pe Mariana, femeia care urma să îi fie soție, cunoscând-o prin și în biserică!

Agustin Montero

 

Mă numesc Agustin Montero și sunt cetățean spaniol, originar din regiunea Castilla la Mancha.
Aș vrea să vă spun că oamenii din Bistrița-Năsăud sunt un exemplu de urmat și că pe oriunde merg mereu aud cuvinte de laudă din partea românilor despre voi.
Vă port pe toți mereu în sufletul meu și abia aștept să ajung prin coclauri bistrițene.

Spaniolul cu suflet de român, așa cum i se mai spune, nu putea să poarte România doar în suflet, astfel a început să o cunoască pas cu pas și a ,,găsit pacea și liniștea sufletească în religia Ortodoxă”.

Agustin Montero
Agustin Montero a realizat că ,,zestrea” noastră românească nu se învață din cărți, astfel că cine îți poate fi un profesor mai bun decât oamenii de pe meleagurile românești?

Agustin Montero

 

Agustin Montero nu poartă țara noastră doar în suflet, ci și prin portul tradițional românesc, care îi este foarte drag, fapt pentru care îl poartă cu mândrie și dincolo de granițe! Din iubirea lui față de România și de a face cunoscută frumusețea țării noastre, Agustin Montero a creat pe Facebook pagini și grupuri pentru cei curioși de țara noastră!

Agustin, care au fost primele contacte pe care le-ați avut cu România?

Prima dată când am vizitat România a fost 19 iulie 2004 cu mașina.
Am intrat în țară prin Nădlac și am vizitat diferite zone ale României: Cluj, Brașov, Bran, Sinaia, Bucovina, Maramureș și Dobrogrea.
Motivul pentru care am vizitat România a fost curiozitatea de a cunoaște o țară despre care nu știam prea multe lucruri. Dar datorită unor prieteni români stabiliți aici și auzind tot ce spuneau ei despre țara lor, au deșteptat în mine dorința de a vizita Romania.

Ce v-a atras cel mai mult la România și care a fost motivul pentru care ați ales să vizitați această țară?

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult în această călătorie prin Romania au fost peisajele, natura, amabilitatea cu care am fost primit de către oamenii pe unde am umblat și a fost o călătorie foarte frumoasă de 3 săptămâni.
După această primă călătorie am simțit că mai aveam mult de vizitat, de învățat despre această țară și despre poporul român.
Când am ajuns în Spania mi-am dat seama că România are ceva special, pentru că după multe alte călătorii prin Europa am simțit o conexiune specială cu această țară.

De câte ori ați vizitat România și care este locul preferat pe care l-ați vizitat de mai multe ori?

După 20 de călătorii prin România, aș putea spune că apreciez și recunosc frumusețea locurilor și peisajelor din România. Aici am descoperit că adevarata mea pasiune este tradiția, cultura, istoria, oamenii.
Când merg în România, în concediu, petrec mult timp mergând pe la bătrâni sau vorbind cu oamenii, pentru că tot ce știu despre Romania este datorită lor.

Agustin Montero

Consider că vorbind cu oamenii și ascultând poveștile lor putem învață foarte multe lucruri care ne pot ajuta pentru a cunoaște mai bine locurile unde ne aflăm!

Locul meu preferat din România este România! Nu aș putea spune că am un loc preferat, ci consider că fiecare loc are farmecul lui. Este evident faptul că locul față de care simt o atracție specială este judetul Bistrița-Năsăud, fiindcă soția mea este din Prundu Bârgăului și pentru că îmi place foarte mult cum sunt oamenii de acolo, harnici, credincioși, păstrează traditia, primitori…

Nu as putea să explic în cuvinte cum îi privesc eu pe oamenii din Bistrița-Năsăud. Este un sentiment care se poarta în suflet și nu se poate arăta doar folosind cuvinte.

Cum ați inceput să vorbiți limba română? V-a fost ușor la început sau ați întâmpinat dificultăți?

Mi-a fost foarte ușor să vorbesc limba română și în anul 2006, când am fost a doua oară, deja înțelegeam destul de multe lucruri și puteam comunica cu oamenii în convorbiri simple!

Este o binecuvântare că am putut să învăț limba română, pentru că așa pot să comunic cu oamenii când merg în România. Este o bucurie imensă faptul că pot vorbi în limba româna pe oriunde merg!

Care credeți că sunt diferențele dintre România și Spania?

Diferențe bineînțeles că există între Spania și România, la fel cum sunt de exemplu între regiunile Spaniei, dar eu prefer să povestesc despre lucrurile pe care le avem în comun!

De exemplu, stilul de viață de la țară este la fel ca și aici în Spania, avem tradiții comune, precum tăiatul porcului sau confecționarea hainelor de la țară. Eu îmi amintesc cum bunica și mama mea lucrau acasă și ne făceau ciorapi și tricouri.
Eu am observat, în general, că spaniolii au mai multe lucruri în comun cu românii, decât cu alte popoare care ne sunt mai aproape geografic, ma refer la Franța, Italia sau Portugalia.

Ce înseamnă România pentru dumneavoastră?

România are un loc foarte important în viața mea, iar de foarte multe ori mă gândesc că viața mea fără România nu ar fi atât de frumoasă și mărturisesc că mă simt dator României și poporului român pentru tot ce mi-au oferit.

De foarte multe ori oamenii mă felicită pentru ceea ce fac pentru România, dar eu consider că fac prea puțin pentru tot ce meritați. Voi românii faceți multe lucruri pentru noi străinii, datorită vouă, darorită romanilor plecați în diaspora. Noi avem posibilitatea de a cunoaște o țară și un popor care merită cunoscut, apreciat și respectat!

Cum vedeți viitorul acestei țări ?

Nu sunt omul potrivit pentru a povesti despre viitorul României, dar părerea mea personală este că încetul cu încetul unii români plecați în diaspora se vor întoarce acasă și vor contribui, cu o altă mentalitate, la ridicare României, pentru că sunteți un popor bine pregătit pentru a munci. Sunteți oameni care vă descurajați foarte bine în orice fel de situație, cu un potențial inventiv mult mai mare decât noi spaniolii.

Sper din tot sufletul și vă doresc un viitor așa cum meritați, însă este foarte complicat să vorbim despre viitor, mai bine trăim prezentul. Trebuie să încercăm să învățăm din greșeli, pentru a trăi un prezent mai bun.

Cum s-a schimbat viața dumneavoastră de când ați avut contact cu România?

Cunoscând România viața mea s-a schimbat în bine, aici mi-am găsit pacea și liniștea sufletească în religia Ortodoxă.
Sunt un om foarte norocos, pentru că Bunul Dumnezeu a rânduit să vizitez România de atâtea ori și să cunosc oameni deosebiți.
De fiecare dată când merg prin România este o experiență frumoasă, care mă îmbogățește ca om, cultural vorbind.
Nu îmi pot imagina viața mea fără România și totuși locuiesc în Spania. Eu simt că trăiesc ca un român, cu gândul și cu sufletul, pentru că am un contact permanent și strâns cu România!

Agustin Montero

Cum ați întalnit-o pe soția dumneavoastră Mariana?

Bunul Dumnezeu a rânduit să o cunosc pe soția mea Maria, pe data de 15 August 2013, la o biserică ortodoxă din satul Villarrobledo, Castilla la Mancha.

Doamna Mariana este originară din Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. Când v-ați dat seama că ea este sufletul pereche?

În ziua aceea viața mea s-a schimbat.
Am început o relație de prietenie și încetul cu încetul am simțit că este persoana pe care mi-am dorit să o am lângă mine mereu.
Ea este o persoană cu un suflet mare, care ajută lumea cum poate ea mai bine. Este o persoană harnică, cinstită, educată, credincioasă și mândră de originile ei.

La scurt timp, după ce a început relația noastră, am făcut nunta, pe data de 19 iulie 2015 la Prundu Bârgăului, exact la 11 ani distanță de când am călcat prima dată pământul românesc!

Pe 15 iulie a fost ziua dumneavoastră. Cum v-ați petrecut ziua?

Ziua mea am sarbatorit-o prin muncă, dar cu multă bucurie, pentru că după cum am spus mai sus, mă simt norocos pentru tot ce mi-a oferit Bunul Dumnezeu. Am simțit că sunt foarte aproape de oamenii care m-au felicitat și este o binecuvântare să ai asemenea prieteni în viața ta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here