E puțin trecut de o săptămână de la vizita în Bistrița a premierului Ludovic Orban, care și-a cântat venirea aici cu tot felul de promisiuni: ba administrație performantă, ba autostradă la Bistrița, ba apă și canal. Bine, toți știm că acesta a făcut campanie pentru Nelu Turc, care se laudă de săptămâni bune cu prietenia lui Orban și influența pe care o are în București. Și ce să vezi? La rectificarea bugetară din fondurile de rezervă ale guvernului, Bistrița a primit zero lei. Cam atât valorează influența lui Turc. O fi vândut pe câteva pahare de vin tot orașul, visându-se deja primar.
Bun, vă gândiți, dar poate Bistrița nu a avut nevoie de banii ăștia. Mi-e greu să cred, având în vedere că celelalte orașe din județ au primit 500 de mii de lei ( Năsăud și Beclean), fiind întrecute de o sumă de 4 ori mai mare (2 milioane de lei) de orașul Sângeorz-Băi, administrat liberal.
Singurul oraș liberal din județ e fruntaș la fondurile primite
Adică Sângeorz-Băi, cel mai mic oraș din județ, are o sumă de două ori mai mare decât bugetele combinate ale celorlalte orașe: Bistrița ( 0 lei), Năsăud (500 de mii de lei), Beclean (500 de mii de lei). Adică pe puțin, vreo 100.000 de cetățeni au primit de la guvern mesajul că mai puțin contezi dacă ai primar PSD.
Bun, vă gândiți, dar dacă Sângeorzul are nevoie de mai multă dezvoltare? Să o judecăm: ar însemna că în Sângeorz-Băi sunt momentan, cele mai multe probleme din județ, și, dacă mergem pe logica asta, pare că primăriile PNL au probleme care se rezolvă cu sume mult mai mari decât primăriile PSD. Pe întregul județ primăriile PNL (14 primării ) au primit 12 milioane 500 de mii de lei, adică aproape dublu față de primăriile PSD ( 36 în județ ) care au adunat împreună 5 milioane 400 de mii de lei. Printr-un calcul simplu, aflăm că o primărie PSD, în medie, valorează pentru guvernul Orban 150 de mii de lei. În timp ce, o primărie PNL primește, în medie, o sumă de 850 de mii de lei (aproape 6 ori mai mare).
De ce ar trebui să ne pese?
Păi mă întreb, eu ca tânăr, cum e cu influența asta, domnule Turc? O aveți doar pentru oamenii care votează PNL? Dar de votanții PNL din Bistrița, Năsăud, Beclean, ați uitat? Ei nu mai sunt buni dacă au primar PSD? Îi solicit domnului Turc, ca tânăr, să dea explicații pentru rectificarea bugetară de care Municipiul Bistrița NU a beneficiat. Și domnului Dolha, dacă tot vrea ca Bistrița-Năsăud să fie pe primul loc.
Și încă o întrebare: dacă primăriile PNL din județ erau majoritare, de câte ori ar fi fost suma primită de județul nostru mai mare?
De ce Bistrița n-a primit nimic?
Oare n-a avut Orban încredere în Turc și Dolha că o să câștige, și de aceea au ,,pedepsit” orașul Bistrița și județul Bistrița-Năsăud?
Desigur, răspunsul îl avem tot în ce zicea premierul cât a venit aici, cu mână de Turc, probabil după ce au dat un spriț:
,,Mizați pe un atu: tot Ardealul va fi liberal. Nu se poate ca Bistrița să rămână roșie. Spuneți-le bistrițenilor lucrul ăsta! Deci o să rămână copilul orfan al Ardealului dacă nu merg pe mâna noastră”.
Și dacă nu v-ați convins că tratamentul ăsta e fix politic:
Comunele Feldru, Runcu Salvei, Miceștii de Câmpie și Matei (toate PNL) au primit fiecare câte 1.250.000 de lei. Majoritatea comunelor administrate de PSD: doar 250.000 de lei.
Iar Bistrița nimic. Valorează cât influența lui Nelu Turc la București.
Unde sunt banii aia multi de pe panourile tale,milioanele alea de euro? Ca nu se vad investite.. scolile le faci de mantuiala, drumurile la fel!!! 800 m pista biciclete care iti rupe rotile si nu duce nicaieri..te asteptam sa defilezi gol , sa te pozeze bistriteanul , ziarul tau de suflet