În anul 1863, la Năsăud s-a născut a patra şcoală românească din Transilvania.
Şcoala românească din localitatea Năsăud a oferit țării doi scriitori naţionali şi 17 academicieni, o performanță greu de egalat și până în ziua de azi!
Printre cei 17 membrii ai Academiei Române se numără Constantin C. Moisil, Dumitru Protase sau Florian Porcius. Tot aici au studiat și poetul George Coşbuc şi scriitorul Liviu Rebreanu.
Toamna se apropie, iar începutul de an oferă emoții tuturor, atât părinților și copiilor, cât și profesorilor!
Începerea școlii de anul acesta este diferită față de ceilalți ani, datorită pandemiei de COVID-19. Astfel, doamna Anca Mariana Cârcu a anunțat, pe pagina sa de Facebook, modul în care elevii vor începe noul an școlar!
,,Dragi elevi ai Colegiului Național “George Coșbuc”, stimați părinți, colegi profesori
Cum fiecare toamnă își face debutul cu “clopoțelul” care anunță revenirea noastră în sanctuarele științei și cunoașterii, la fel se va întâmpla în scurt timp!
Suntem nerăbdători să ne revedem după o lungă perioadă de comunicare mai puțin obișnuită, la care nu vom renunța în totalitate, imperios necesară fiind de situația impusă.
Pregătirea spațiilor școlare, a sistemelor de comunicare on-line, a tuturor măsurilor obligatorii pentru siguranța sănătății tuturor celor implicați în desfășurarea procesului educațional sunt în derulare.
Suntem sprijiniți de oameni de bună credință, asociația de părinți a școlii “Virtus Romana Rediviva”, care ne sunt mereu alături și de reprezentantul administrației publice locale a orașului Năsăud – primar prof. Mircea Romocea
Avem în vedere respectarea tuturor măsurilor impuse prin reamenajarea mobilierului în sălile de clasă, prin reabilitarea rețelei de internet în cele trei corpuri de clădire, dotarea cu device-uri a fiecărei săli de curs pentru a reuși să transmitem online unele lecții și asigurarea prezenței “față în față” 100% a elevilor claselor primare și a celor terminale(a 8-a și a 12-a).
Nu va fi ușor, dar avem încredere că împreună elevi, profesori și părinți vom reuși să revenim la ceea ce știm să facem, EDUCAȚIE.
Să fim încrezători!„, a transmis Anca Mariana Cârcu pe pagina sa de Facebook.