100 Intelligent Cities Challenge
100 Intelligent Cities Challenge

Comisia Europeană a lansat programul „100 Intelligent Cities Challenge“ prin care se ușurează schimbul de bune practici între orașele din Uniunea Europeană, cu scopul dezvoltării ecologice și durabile, prin utilizarea tehnologiei avansate, conform Agerpres.

Orașele selectate în acest program european sunt: Arad, Bistrița, Galați, Iași și Timișoara.

Din ianuarie și pană în in iunie, 193 de orașe și asocieri de orașe din 20 de țări din Uniunea Europeană au prezentat interes pentru acest program, fiind selectate până în prezent 90 de localități.

Din acestea fac parte 54 de aplicanți noi, 26 de orașe au participat la inițiativa precedenta a Comisiei Europene, și anume, „Digital Cities Challenge“, iar 10 orașe au rol de mentor: Aarhus, Amsterdam, Anvers, Barcelona, Espoo, Hamburg, Nisa, Porto, Rijeka şi Singapore.

Calea Europeană transmite faptul că orașele implicate în program vor primi orientări de cea mai bună calitate și personalizate de la orașele-mentor. Experții Comisiei Europene și cei ai orașelor-mentor oferă, de asemenea, consiliere pe tematicile propuse de orașele aplicante.

Lansarea va avea loc în a doua jumătate a lunii septembrie a acestui an. Pentru mai multe informaţii, puteți accesta  website-ul oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here