Atenție!!!
Sexul și dragostea sunt două lucruri total diferite. Pe scurt, sexul te ține cu picioarele pe Pământ, dragostea te duce în al nouălea cer.
Tineri și neliniștiți, ne avântăm datorită hormonilor în acte sexuale, care până la urmă ne liniștesc stările impulsive și ne fac să ne simțit mult mai bine cu noi înșine.
Tu alegi ce faci cu corpul tău, cui i-l dăruiești sau cum îl îngrijești. La fel cum îi dai corpului mâncare sau lichide, pentru că îți cere asta, la fel are nevoie și de sex. E o treabă absolut normală, pe care noi toți trebuie să o înțelegem și să o exploatăm pe cât de mult posibil, dar cu cap.
Suntem diferiți și avem, bineînțeles, opinii diferite. Am rugat câțiva tineri să-mi spună cât de important e sexul pentru ei. Iată ce a ieșit și ce lucruri faine am aflat:
,,Din punctul meu de vedere, sexul e foarte important. Chestia e în felul următor: în momentul în care m-am simțit văzută, apreciată, lăudată, printr-o interacțiune amoroasă, relațională, sexuală, sufletească, oricum ai numi-o – am avut încredere în mine.
Am avut încredere că pot să mă descurc la facultate și în orice-mi propun, iar atunci când ieșeam din casă, știam că sunt o femeie mișto. Și e foarte important să știm despre noi că suntem femei mișto.
Bineînțeles, e extrem de important, în același timp, să nu fim arogante, să nu ajungem în ipostaza de vampă, care își dorește doar să se valideze și să-și bată joc de bărbați.
Într-adevăr, sunt femei care se rezumă la orgoliul feminin, dar e foarte bine să-l avem doar pentru a ne crește nouă calitatea vieții.
Pentru o fată, o femeie, e extrem de important să își descopere latura sexuală. Spun asta pentru că am întâlnit o mulțime de fete rigide în jurul meu, care s-au păstrat virgine până la 22-23 de ani.
Mă rog, nu e nimic greșit în asta pentru că fiecare decide când începe, dar pe mine m-a schimbat. Asta și pentru că nu am luat-o pe ulei, nu m-am prostit cu oameni la modul în care am facut sex doar cu băieții pe care i-am iubit.
Chestia asta m-a ajutat să mă descopăr pe mine ca femeie, să am încredere în mine, să am sex-appeal când e cazul, să știu să flirtrez. Sexul consolidează o încredere extraordinară. Dacă tu ca femeie te simți încrezătoare, te simți frumoasă, te simți sexy, poți să cucerești lumea, oricât de clișeic ar suna.
O relație evoluează în momentul în care faci sex. Cel mai frumos dar pe care ți-l faci ție, e darul de a te simți femeie până în capăt, indiferent ca ai 18, 20, 25 de ani sau mai mult. Acum, eu vreau sa vorbesc doar de tinerele din generația mea.
Susțin sexul, dar atâta timp cât este consimțit și practicat cu responsabilitate. Asta înseamnă să nu regreți și să nu-ți faci așteptări, să știi concret cu cine ți-o tragi.
Permite-ți să te bucuri și să evoluezi prin sex, pentru că până la urmă e un lucru natural, pe care din păcate multe femei îl reneagă, însă dacă avem puțin timp să fim introspective cu noi, și dorim să nu ne mai mințim, sexul ne face să ne simțit frumoase.” – Maria, 20 de ani
,,Pentru mine e simplu răspunsul – este foarte important atât pe plan fiziologic cât și spiritual. Aici, evident, nu mă refer la sex ca la o formă de validare sau de completare a unui caracter deficitar (indiferent de motive) ci ca un bonus în contextul unei relații sănătoase bazate pe alte valori.
Ca să răspund mai clar, sexul e important pentru cimentarea unei relații și pentru a facilita o deschidere emoțională față de partener, care, de obicei, e sănătoasă dacă e perfect împărtășită de ambele părți.” – Mihai, 21 de ani.
,,Sexul e foarte important într-o relație. Sincer, în momentul în care nu a mai mers pe partea sexuală în fosta relație, sentimentele au cam început să dispară. Simțeam că sunt împreună cu un tip cu care doar mă înțeleg super bine, și cam atât.
Nu tu momente de erotism sau de redescoperire a sinelui. După despărțire, n-am mai prea avut ocazia să desfășor acest act sexual, pentru că se iveau tipi cu care aș fi avut doar aventuri, și eu <<copilă proastă>>, cum să accept așa ceva.
Eu voiam ceva de lungă durată, să mă țină toată viața…. Bălării. Țineți minte, acum e cea mai faină perioadă în care te poți distra la maxim, și trebuie să profiți de asta. Află ce-ți place sau ce nu-ți place.
Nu zic să vă destrăbălați, mai ales voi fetelor, pentru că cel puțin pentru mine ca fată, e important cum mă privesc oamenii din jur și e urât când se pun etichete. Dacă știi ca e un tip în care poți avea încredere, du-te înainte, și fă ce simți.
Dacă scoate povești, aia e, nu le confirmi. Aici va arăta cât e el de slab ca băiat, și nu are altceva mai bun de făcut decât să se laude cu ce a mai prins, că de’, are balta pește!” – Ariana, 19 ani.
Tinerii mai au nevoie să vorbească despre acest subiect, pentru a nu face greșeli, pe care mai târziu le vor regreta. Și știți cum se zice, viața trebuie trăită fara regrete! Deci, fă doar ceea ce îți place și protejează-te!