Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat astăzi mărirea alocațiilor cu 20% de la data de 1 februarie. Pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani alocația va ajunge la suma de 214 lei pe lună.

Un alt subiect care e încă în discuție este o nouă tranșă de creștere cu 20% care ar putea avea loc în luna iulie sau august.

Ministrul Muncii afirmă următoarele: „Alocațiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare al alocațiilor avem o lege în Parlament. Vom vedea în Parlament dacă se menține și a doua tranșă de 20%“.

Raluca Turcan a anunțat la finalul anului trecut această schimbare pe pagina sa de Facebook: „Alocațiile pentru copii vor crește cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 și 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar“.

Aceasta declară faptul că alocația pentru copiii până în 2 ani și pentru copiii cu handicap, până la 18 ani, vor primi 427 de lei lunar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here