Cristian Niculae, candidatul pentru funcția de primar al municipiului Bistrița din partea Alianței pentru Bistrița-Năsăud:
„Bistrița este precum copilul nostru, trebuie să-l iubim și să-l creștem împreună.
Iubesc Bistrița pentru că aici am ales să-mi construiesc familia. Iubesc străzile și bulevardele Bistriței, avem parcuri și clădiri istorice minunate, consider că este cel mai frumos oraș.
Poate că nu este un oraș perfect și sunt de acord că încă sunt multe de făcut.
Am ales să fac o campanie pozitivă, curată și să vorbesc atât despre lucrurile care s-au facut, cât și despre ceea ce mai trebuie făcut. Am comunicat transparent despre tot ce am făcut pentru această comunitate, ceea ce mă recomandă să fiu primarul Bistriței.
Cred că rolul primarului este să îi unească pe membrii comunității, nu să-i dezbine.
Să transmită sentimente pozitive și de respect reciproc, să-i invețe pe bistrițeni să-și iubească orașul, nu să-l prezinte într-o lumină negativă sau să-l critice în permanență.
Mă întristează atunci când aud că cineva vorbește de rău despre orașul meu. Sunt contracandidați care au ales să transmită permanent mesaje negative:
• Au criticat pe toată lumea ca și cum ei ar fi întruchiparea perfecțiunii;
• Au demolat tot ceea ce s-a făcut bine în oraș;
• Au ales permanent să vorbească negativ despre orașul nostru;
• Au încercat să dezbine comunitatea, împărțind-o în „buni” și „răi” doar în funcție de preferințele electorale sau politice;
Nu cred că este bine. Nu cred că poți să-ți iubești orașul fiind permanent negativ, critic și distructiv la adresa comunității pe care pretinzi că îți dorești să o conduci.
Bistrița este precum copilul nostru, trebuie să-l iubim, iar creșterea și dezvoltarea trebuie să i-o asigurăm împreună.
Dragi bistrițeni, mergeți duminică la vot și alegeți înțelept. Alegeți oameni care iubesc Bistrița și contribuie la dezvoltarea comunității noastre. Alegeți BiNe!
Alegeți Cristian Niculae pentru Primăria Bistrița! Alegeți echipa Alianței pentru Bistrița-Năsăud pentru Consiliul Local!”