An școlar
An școlar

Tic-tac, tic-tac! Timpul se scurge și în nici două săptămâni, copiii și elevii se vor întoarce la grădiniță, respectiv, la școală.

Toată lumea se întreabă cum va fi și e nesigură în ceea ce privește situația actuală. Noi, cei din redacția POV21 Bistrița-Năsăud, cât și alți elevi bistrițeni, ne-am exprimat opiniile și așteptările de la noul an școlar 2020-2021.

,,Suntem o generație-experiment, în condițiile în care noul an școlar va începe din start cu restricții:
-triaj epidemiologic, mai puțini numeric în clase, pauze mai scurte, elevii vor fi supravegheați pentru a respecta distanțarea fizică, pentru a relaționa fizic cu elevii altor clase, nu vom reuși sa ne întâlnim pe holurile școlii așa cum o făceam pâna acum, mai puține discipline într-o zi, etc;
– conștientizarea noastră în cazul în care prezentăm simptome de răceala;
-netransmiterea lucrurilor, manualelor, rechizitelor către alți colegi;
-dezinfectarea mobilierului precum și dezinfecția mâinilor;
-nu îmi place sa spun dar cu siguranța zâmbetul nu ni-l vom putea <<acorda>> dij cauza măștii de protecție, deși tezele nu le vom mai susține după weekend.
Sănătatea este mai importantă decât orice! 

Chiar și așa, în aceste condiții, mi-e dor de școală; iar pe partea de proiecte pentru noul an școlar ma gândesc că, în contextul actual, ar fi util și sănătos realizarea unei campanii de informare a regulilor impuse și promovarea regulilor stabilite de autorități, de a acorda suport material pentru achiziționarea de măști și distribuirea lor celor ce nu-și permit.

Nu este ușor, dar împreuna putem contribui la stabilizarea și combaterea cauzelor care generează aceasta boala. Chiar și distanțați !

Dooor de școala, de colegi, de profesori, deși va trece timp până vom reveni la normalitate.” a transmis Ania Moldovan, vicepreședintele Consiliului Școlar al Elevilor, Colegiul Național ,, Andrei Mureșanu”.

 





,,Mă gândesc că doar primul semestru va fi mai greu și sper ca anul viitor să ne revenim la normal întrutotul. Va fi ciudat. Asta e clar. Măști, distanțare socială, cutiile alea de te simți ca într-o cușcă.

N-o să mai poți chicoti cu colegul de bancă, n-o să mai poți să îți iei în brațe prietenii. Cel puțin liceeni vor înțelege situația. Dar celor mici ce le spui? <<Nu te apropia de colegul tău că poate iei COVID>>?. E aiurea. Însă decât de acasă, mai bine așa.

Va fi, bineînțeles, un risc ridicat de a apărea și mai multe îmbolăviri, dar dacă toată lumea se va conforma, vom reuși împreună să trecem peste această situație.” – Elev, Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu”.

 




 

,,Cred că nimeni nu mai are curajul să se gândească la viitor cu aceeași siguranță cu care o făceam acum câteva luni, dar am încredere că atât conducerea școlii cât și noi, elevii, o să reușim să cooperăm ca să ne ținem în siguranță.

Mult mai multă atenție la igiena proprie, respectarea unor circuite sau PURTAREA MĂȘTII nu vor pune piedici în procesul de învățare, ba chiar îi vor face atât pe părinți, cât și pe copii să fie mai conștienți despre importanța igienei.

Am citit recent, într-un articol, despre măsurile luate în contextul pandemiei de conducerea C.N.L.R. și sunt sigură că dacă le respectăm noul an școlar va fi în continuare o provocare peste care va trebui să trecem toți, dar o vom face în siguranță.” – Elev, Colegiul Național Liviu Rebreanu.

 




 


,,Anul trecut ne-a învățat că planurile de viitor se pot spulbera într-o secundă, iar întoarcerea pe băncile școlii pare pentru mulți un vis frumos care se va termina pe 1 octombrie când vom relua din nou școala online.

Cred că toată lumea se va strădui să ia cele mai bune măsuri de prevenire, să fie cât se poate de atenți, dar problema care ne macină de atâtea luni este așa de complicată că orice mică scăpare ne-ar putea îmbolnăvi pe toți.

După părerea mea, o parte a anului școlar o să o petrecem la școala, iar cealaltă acasă folosindu-ne de toate cunoștințele pe care le-am dobândit la finalul anului trecut legate de învățarea online.“ –  Elev, Colegiul Național Liviu Rebreanu.

 




 

,,Sincer, cumva îmi e frică de ce va urma pe data de 14 Septembrie. Nu doar pentru că o să reintru în programul pe care l-am abandonat de mai bine de 5 luni, ci pentru că atmosfera pe care o cream anii trecuți ălaturi de colegii mei nu se va mai repeta, din păcate, și anul acesta sau pe viitor.

Prima dată când am auzit la televizor despre începerea noului an școlar, am fost confuză, neînțelegând cele 3 scenarii adoptate de guvern. Pe parcurs, m-am lămurit, dar în mintea mea a rămas totuși un semn de întrebare: <<Oare elevii vor mai fi la fel?>> Peste tot, nu doar în România, se vorbește despre socializare, și cât de importantă este munca în echipă, întrajutorarea și sprijinul reciproc, dar, din păcate, conform distanțării sociale care va exista acum în clase, acestea vor avea de suferit, fiind reduse, poate chiar la minim, inclusiv în pauzele pentru recreație.

Pentru copiii care nu au lucrat în echipă suficient pentru a-și dezvolta această capacitate sau sunt doar în primii ani de școală/grădiniță va fi o perioada dificila de învățare sau adaptare, conform condițiilor actuale.

În situația in care, școala se va muta online sau se va desfășura într-un regim hibrid, consider ca nu toți profesorii au abilitățile necesare pentru a susține ore online.”  – Elev, Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu” 

 




 

,,Au trecut 173 de zile de la ultimul clinchet de clopoțel pe care l-am auzit, de la ultima refulare de pe holuri, de la ultimele dăți când orele se lungeau și secundele se lărgeau, de la ultimele dăți când scrijeleam pe bănci consemnările plictiselii mele.

173 de zile a trebuit să găsesc obișnuință în singurătate, în sunete nu prea familiare, nu prea cotidene, căci, după 9 ani de alergat pe holuri la auzul clopoțelului, nu puteam să nu mai tânjesc măcar o dată să fiu primul care iese pe ușile școlii.

Să fiu primul care salută portarul școlii, primul care întâmpină profesorii matinali, primul care pășește într-o nouă zi de școală.

Mi-e dor de neorânduiala amalgamului de elevi care se înghesuie pe holuri, mi-e dor ca școala să fie scăldată în subterfugii, cleveteli, zvonuri, preconizări bune de profesori de meditații, relații literare între personaje, ecuații și reacții chimice.

Mi-e dor să văd cum totul se amalgamează și rezultă în neorânduială, însa una plăcută, de validare a sentimentului de trăire.

Dar acum totul stă pe loc. Nu se întâmplă nimic. E un moment de repaus pentru toți. Școala stă pe loc pentru noi, noi stăm pe loc pentru ea. Și suntem unul pentru altă în pauză, profitând de liniștea insuportabilă.

Credeți-mă, caut aceste mici și neînsemnate, poate inaudibile, pălăvrăgeli și agitații în tăcere, căci, deși aștept să înceapă școală și să mă îmbunez cu sporovăială adolescentină, știu că nu va fi așa. Școala va începe – desigur –, dar ne vom mai putea simți atât de <<elevi>> dacă vom fi separați, privați de spirit normal școlar?

Am numărat ceva zile și nu voi înceta să număr. Timpul se presupune că rezolvă problemele, însă așteptarea și răbdarea trebuie să fie în cantitate mare.

Aud din nou alarma de la 6 dimineața și, deși cred că va fi o zi ca oricare alta, probabil una în care mai înfulec o carte, realizez că nu e. Ochii îmi stau pironiți asupra unei date căreia îi pot găsi nume și profil psihologic: începerea școlii (chiar dacă lipsește cu desăvârșire un nume și un prenume).

Apoi, pentru că am tânjit atât de mult după sunete, aud un clopoțel. Și pot să mă opresc din numărat atunci când ajung la imensul număr de 187. Pot să respir ușurat și să las numărătoare să se deșire, fiindcă sunt aici, suntem aici.

Dar unde sunt florile? Unde e mirosul de parfum de trandafiri și crini? Unde e mirosul de bănci proaspăt lustruite? Unde e mirosul clasic și rânced de cărți? Și unde e lumea, unde e acea curte a școlii în care văd cete de elevi și părinți?

Îmi răspund întrebărilor cu “nu știu” înainte să mi le pun, crezând că, poate, dacă voi da uitării pandemia, viața are să mi se schimbe radical: restricția și masca s-ar volatiliza, iar noi, elevii, am putea iar să împărțim același metru pătrat de aer.

Însă răspunsul e clar și îl citesc în ochii sfioși a fiecărui om ce stă la distanță de mine. Citesc în acești câțiva centrimetri frică și responsabilitate. Apoi mă uit în jur și citesc și mai clar răspunsul, de data aceasta scris pe clădirea goală: pandemie.

Întregul domino de întrebări cade și este sfârșit de un singur și crunt răspuns. Parfumul de flori, de cărți, de parfum al profesoarelor noastre preferate, de emoție și frică, reticență, e înlocuit de mirosul de dezinfectant, de măști – emoționale și fizice deopotrivă –, de paravane care înconjoară băncile, de semne pe pământ care măsoară distanța impusă între noi.

Pentru prima dată, văd povara unei distanțe. Un paravan invizibil care mă împiedică s-o îmbrațișez pe colega de bancă, pe prietenul din celălalt colț de clasă, pe profesrul de la catedră (chiar dacă o îmbrațișare nu este cel mai cordial gest, entuziasmarea trebuie materializată).

 

Vreau să străbat acei pași care ne separă, dar nu pot. Stau pe loc și sunt oprit de ceva ce se numește… responsabilitate. Trebuie doar să îmi las răgaz să enumăr toate consecințele unei apropieri spontane: schimb de bacterii, atingere, răspândire, molimă, spitalizare.

Mintea îmi spune să fac pași în spate, pentru că iresponsabilitatea costă, dar inima nu mă ascultă. Inima ar merge, ar nimici acea distanță și ar îmbrațișa de bun venit pe toată lumea. Și, chiar dacă inimii mele îi ia ceva timp să înțeleagă ce mintea mea știe, se lasă înduplecată și stă la locul ei.

Acum trebuie să aleg între: a sta la distanță și a mă bucura că mă aflu în fața tablei, învățând fizic sau a lua parte la un act de rebeliune care să compromită sănătatea mea și a celorlalți.

Acesta nu este momentul de <<carpe diem>> (dacă ar fi, nu ar trebui să existe consecințe, dar, totuși, există), așa că, pentru că am puterea de a fi.” – Elev, Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu”

 




Iată că toți elevii sunt bucuroși că își vor revedea colegii din această toamnă, însă sunt suspicioși și nu știu la ce să se aștepte. Viitorul e imprevizibil, dar acum pare-se că ne aflăm cu mult mai mult în ceață. Nimeni nu știe ce se întâmplă, și nici nu ne poate spune exact. Rămâne doar să respectăm regulile impuse. Protejându-te pe tine, îi protejezi și pe cei din jur! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here