Succesul înseamnă muncă. Munca împlică sacrificii. Aceste sacrificii pe care le facem pentru a ne atinge scopul mult visat, ne pot aduce, într-o măsură fericire sau, în altă măsură, tristețe. Dar trebuie să ținem minte că odată cu succesul vine și împlinirea.

În urmă cu aproximativ 2 ani, am cunoscut-o pe Ignat Adriana Cristina (sau Adrii, după cum îi spun apropiații). Această tânără în vârstă de 20 de ani, a devenit un exemplu pentru mine. Adriana mi-a arătat cum succesul apare după munca pe care o depui.

Ignat Adriana a absolvit Colegiul Național Militar ‘Mihai Viteazu’ din Alba Iulia, iar în prezent este studentă în anul I în cadrul Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu, specializarea “Inginerie și management în domeniul comunicațiilor militare”.

A ales drumul spre o viitoare carieră de ofițer în momentul în care s-a decis să susțină admiterea în Colegiul Național Militar. După spusele Adrianei, un prim factor care a dus la luarea acestei decizii, de a pleca departe de acasă de la o vârstă fragedă, a fost bineînțeles admirația și respectul pe care îl avea față de uniforma militară și ceea ce înseamnă să fi militar. Totodată, siguranța locului de muncă și cea financiară, poate fi un factor foarte important în luarea acestei decizii.

,,A fi admisă în liceul militar însemna, să fiu cu un pas mai aproape de atingerea obiectivului meu. De asemenea, reprezenta o nouă provocare, ceva nou și diferit de toate opțiunile pe care le aveau colegii mei din gimnaziu.”

Un rol important în ceea ce a privit admiterea au avut și persoanele care au susținut-o: familia și prietenii apropiați. Faptul că părinții i-au fost alături la susținerea fiecărei probe eliminatorii, i-a dat putere și știa că trebuie să îi facă mândrii.

În ceea ce privește pregătirea pentru admiterea la liceul militar și admiterea în sine, Adriana ne spune că, a presupus o pregătire temeinică pe tot parcursul clasei a 8-a, atât la disciplinele de admitere, limba si literatura română și matematică, cât și pregătirea pentru proba sportivă. Admiterea presupune o vizită medicală, o probă sportivă, psihologică și susținerea testului de verificare a cunoștiințelor la limba și literatura română și matematică. Dintre toate acestea, Adriana afirmă că cea mai mare dificultate a reprezentat-o proba sportivă, constituită din: traseul aplicativ și alergarea de reziatență, lucru datorat faptului că sportul este neglijat la orele de educație fizică.

,,Liceul a fost una dintre cele mai frumoase și ciudate experiențe trăite până acum, am legat prietenii cu niște oamenii minunați, oamenii care în timp de 4 ani de zile mi-au devenit o a 2-a familie. Bineînțeles, nu a fost ușor să fi plecat de acasă, să lași tot ceea ce știai, până în momentul respectiv, în urmă și să o iei de la capăt într-un mediu nou, total diferit de ceea ce știai.”

Când vine vorba de profesori, Adriana spune că exigența lor și a cadrelor militare i-a maturizat și i-a ajutat să își fixeze un obiectiv clar, și anume admiterea în învățământul militar superior. Aceștia i-au învățat că trebuie să își depășească limitele și să țintească cât mai sus pentru că nimic nu este imposibil când te pregătești temeinic. ,,Ne-au dat aripi și ne-au învățat să zburăm pentru a ajunge spre următoarea mare aventură: academia militară.”

Sfatul pe care îl oferă Adriana eleviilor de gimnaziu care iau în considerare susținerea admiterii în colegiile militare este să se înarmeze cu răbdare și multă voiță pentru că va urma un drum anevoios uneori, dar extrem de frumos. Amintirile acumulate în CNM nu se compară cu nimic în lume, iar dacă ar fi ca Adriana să mai aleagă încă o dată liceul, tot pe cel militar din Alba Iulia l-ar alege fără să stea pe gânduri.

,,Fiind absolventă de liceu militar, era firesc să urmez o academie militară și ulterior o carieră de ofițer. Pe parcursul liceului am fost puși în temă cu toate specializările pe care le puteam urma, iar după ce am pus în balanță aceste opțiuni și le-am analizat mai bine. La finalul clasei a 11-a am decis că cel mai bine mi s-ar potrivii specializarea “Inginerie și management în domeniul comunicațiilor militare”, din cadrul Forțelor Terestre.”

Momentul în care și-a fixat acest obiectiv a realizat și momentul în care a început pregătirea pentru admitere: proba sportivă (asemanatoare cu cea pentru liceu), cât și cea pentru testul de verificare a cunoștințelor la disciplinele: matematică, informatică și limba engleză. Adriana a studiat în liceu profilul matematică-informatică, așadar nu era străină de tainele matematicii și cele ale informaticii. Adevărata provocare a reprezentat-o concurența, neștiind câți absolvenți de licee militare vor opta pentru această specializare.  ,,Trebuia să muncești cât mai mult, să te autodepășești și să fi cel mai bun.”

,,Pentru admiterea la academia militară a reprezentat un avantaj faptul că sunt absolventă de liceu militar, față de cei care au susținut admiterea în calitate de civili. Liceul ne-a impus un anumit ritm de lucru și ne-a ridicat ștacheta. Acesta a devenit normalul nostru, lucru care ne-a ajutat la admitere, deoarece pregătirea din timp și-a spus cuvantul.”

Adriana Ignat afirmă că academia este ceva aparte, total diferită de liceul militar. Firesc fiecărei academii, sunt taberele de instrucție, tabere unde deprind abilitățile necesare pentru a se forma ca și militari. În ceea ce privește specializarea pe care o urmează Adriana, nivelul academic este unul ridicat, cuprinzând doar materii reale și solicitante. Deși intervin nopțiile nedormite datorită învățatului, solicitarea fizică în taberele de instrucție și rigoarea impusă de uniforma pe care o purta, Adriana este convinsă că la finalul celor 4 ani de studii, totul va fi meritat!

,,Experiența mea aici este doar la început, nu am cunoscut nici măcar jumătate din ceea ce înseamnă academia și viața de militar, însă sunt doar la început de drum, mai am multe de învățat. Pot spune că este ceva aparte, un sentiment unic, ceva ce n-aș schimba pentru nimic în lume!”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here