CES
CES

Începerea școlii se apropie cu pași repezi. Să nu uităm de copiii cu CES și dizabilități care sunt mai vulnerabili și au nevoie de măsuri speciale.

Președintele la ANDPDCA- Persoane cu Dizabilități, Copii și Adopții, Maria Mădălina Turza a stat de vorba cu doamna ministru a Educației și Cercetării, Monica Anisie despre condițiile în care vor începe școala copiii cu dizabilități și CES.

„Mesajul doamnei ministru a fost foarte clar și ferm: elevii cu dizabilități și CES vor beneficia de măsuri adaptate de prevenire și educație.

Acesta este contextul, în care, în marja Protocolului de colaboarare dintre #ANDPDCA și #MEC, elaborăm un GHID privind modul de organizare al activității didactice în învățământul special și special integrat, astfel încât să răspundă nevoilor copiilor cu CES și dizabilități.

Am preluat, așa cum știți, recomandările părinților din dezbaterea online și nu numai, unde am discutat inclusiv despre necesitatea unui coordonator al activității de sprijin și îndrumare a părinților pentru educația online, cât și posibilitatea optării pentru învățământ online a copiilor cu dizabilități, la recomandarea medicului curant.

Vă invit să consultați Ordinul comun MS-MEC, aflat în dezbatere pe siteul Ministerului Sănătății și să veniți cu propuneri și observații.
http://www.ms.ro/acte-normative-in-transparenta/. Propunerile și observațiile se fac la: propuneri@ms.ro

Vă țin la curent cu pașii acestui proces și mă bucur că vom avea norme dedicate copiilor cu CES și dizabilități.

Este o perioadă dificilă pentru noi toți și, așa cum știți, nu există soluții perfecte, dar atât timp cât vom face un efort comun de răbdare și înțelepciune, vom trece cu bine peste această încercare. Pentru că avem partener de dialog la Ministerul Educației.”, a spus Maria Mădălina Turza pe pagina ei de facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here