Emil Radu Moldovan a postat pe pagina personală despre achiziționarea unui nou aparat Videolaringoscop pentru SMURD la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Acest aparat este ultramodern și esențial în intubația orotraheală rapidă a pacienților în stare critică și în cazurile dificile. De asemenea, aparatul este foarte eficient pentru pacienții infectați cu COVID 19 și reduce riscul de infectare la minim, în cazul personalului medical.
„Ca de fiecare dată, am răspuns prompt cererilor medicilor și am mai achiziționat un videolaringoscop pentru SMURD, pe lângă cel care era la UPU.
Un aparat extrem de util, deoarece reduce la minim riscul de contaminare al personalului medical care manipulează calea aeriană a pacienților COVID19. Asigură examinarea și vizualizarea tractului respirator superior și facilitarea plasării unui tub traheal pentru oxigenarea pacienților cu hipoxemie severă.
Concret, fiind cu cameră video, medicul vede mult mai bine locul de intubare al pacienților ce sunt în comă sau au insuficiență respiratorie, fără să se apropie mult de pacient.
Un aparat ultramodern indicat în toate ghidurile și protocoalele naționale și internaționale de tratament al acestor pacienți critici, în ceea ce privește intubația orotraheală rapidă, precisă chiar și în cazurile dificile.
Datoria mea este să vă fiu alături și să facem tot ce ne stă-n putință, să trecem împreună peste această perioadă foarte dificilă.
Profit de această ocazie, să transmit întregului personal medical de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, toată aprecierea mea.
Viața noastră e în mâinile Lui Dumnezeu și în ale voastre!
Multă putere de muncă!”, a declarat Emil Radu Moldovan
Sursa foto/info: Emil Radu Moldovan