Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a prezentat situația spitalelor din județ, în cadrul unei conferințe de presă a Partidului Social Democrat!

Radu Moldovan a declarat că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa sunt 105 paturi pline, de peste o săptămână, iar la spitalul suport CoVid din Năsăud sunt 50 de paturi, dintre care doar cinci paturi mai sunt libere. Situația la nivel național este una foarte grea!

„Situaţia în ţară este una foarte grea, extrem de critică şi l-aş ruga pe domnul ministru Tătaru care ne-a spus că are 1500 de paturi de ATI, ca acest lucru să fie făcut public pe un site al Ministerului Sănătăţii pentru ca cei din spitale să ştie unde să trimită bolnavii. În Bistriţa-Năsăud, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa avem 105 paturi pline de peste o săptămână, la spitalul suport CoVid din Năsăud, unde sunt 50 de paturi, mai sunt cinci libere. Sunt 13 paturi la ATI, de peste o săptămână ocupate toate. Am încercat să introducem paturi suplimentare, peste regulile de respectare a suprafeţelor, a necesarului de metri cubi de aer din salon, am deviat de la aparatura de ventilare mecanică oxigen pentru aceste paturi, dar am ajuns în situaţia în care în etapa următoare nu mai avem personal care să le deservească. Am putea să mai creăm paturi pentru a trata bolnavii în situaţia medie, pentru a-i trata pe secţie, fără a-i duce în ATI, dar nu avem personal de specialitate cu care să facem acest tratament”, a precizat Emil Radu Moldovan.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a adăugat că sistemul sanitar românesc va intra în blocaj, în maximum zece zile, iar situația din România va fi aasemănătoare cu cea din Italia, în primăvară!

„Medicii nu au medicamentele necesare să trateze pacienţii. Personalul medical este epuizat, posturile sunt blocate. Dacă nu se iau măsuri de urgenţă pentru a se putea întrerupe transmiterea în masa a virusului… eu nu sunt specialist, dar vin dintre oameni şi stau de vorbă cu ei în fiecare zi, în maxim o săptămână nu mai avem unde primii bolnavii. Degeaba a transmis Ministerul Sănătăţii către fiecare spital obligativitatea de a prelua toţi bolnavii, ea a existat şi înainte. Paturile de la UPU sunt arhipline cu suspecţi CoVid, bolnavii care vin din accidente rutiere, cu infarct, cu AVC sau alte situaţii delicate nu au unde fi trataţi pentru că paturile sunt ocupate de suspecţi CoVid. Cred că se impune de urgenţă ca la nivelul conducerii ţării să se aşeze toţi factorii politici la aceeaşi masă, împreună cu specialiştii şi să găsească soluţii pentru a întrerupe creşterea care continuă cu aproape 1000 de cazuri. Sistemul sanitar românesc, în maximum zece zile, va intra în blocaj şi vom vedea şi în România ce am văzut în Italia în primăvară”, a subliniat Radu Moldovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here