În jurul orei 09.00, patrula de Jandarmerie care se afla într-o acțiune de patrulare a zărit inițial un fum dens care ieșea de la o casă din cartierul Ștefan cel Mare. Imediat, jandarmii au oprit mașina și au intrat în imobilul respectiv.
Aceștia au constatat faptul că în interior se aflau mai multe persoane. Acestea au fost evacuate: trei adulți și patru copii, printre care și un nou născut de două saptămâni. Din fericire nimeni nu a fost rănit.
Familia a fost urcată în autospeciala Jandarmeriei, fiind transportate în Viișoara la domiciliul părinților. La fața locului a fost solicitată prin intermediul 112 intervenția pompierilor, care au intervenit imediat pentru stingerea incendiului.