Bistrița-Năsăud
Bistrița-Năsăud

Zilnic, forțele de ordine din Bistrița-Năsăud desfășoară acțiuni în zonele aglomerate și mijloace de transport pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, prevenirii și limitării răspândirii Coronavirusului.

Inspectoratul de Poliție Județean raportează că, în perioada 28.09 – 04.10.2020, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost organizate 34 de acțiuni punctuale de verificare pe raza județului la care au participat 239 de polițiști din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului.

În total au fost verificate 520 de societăți comerciale, au fost legitimate 870 de persoane și au fost verificate în trafic 468 de autovehicule, dintre care 239 de mijloace de transport în comun.

De asemenea au fost aplicate și sancțiuni contravenționale. Au fost aplicate 220 de sancțiuni în valoare de 13.490 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 81.695 de lei.

Autoritățile au verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală în 192 de locații, fiind aplicate 91 de sancțiuni, astfel: 34 de amenzi în valoare de 14.950 lei și 57 de avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Jandarmii montani de la Rodna, Piatra-Fîntînele și Colibița continuă acțiunile de patrulare pe traseele frecventate de turiști dar și acțiunile de verificare în zonele de agrement din aria de competență.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here