Un accident rutier a avut loc în seara de 9 ianuarie, în localitatea Dumitra. Astfel că la locul accidentului polițiștii rutieri din Năsăud au intervenit.
Analizând situația, polițiștii au tras concluzia că autoturismul care circula pe direcția Dumitra-Bistrița, într-o curbă periculoasă, a intrat în coliziune cu un autoturism care venea din sens opus.
Șoferii auto, unul în vârsta de 33 de ani din Bistrița și celălalt de 34 de ani din Sigmir au fost testați cu aparatul etilotest, dar rezultatele au fost negative.
De la locul accidentului au fost transportate 4 persoane la spital, respectiv bărbatul cu vârsta de 34 de ani și încă trei femei cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, pasageri ai aceluiași autoturism. Cercetările continuă în privința săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și urmează să se afle cu exactitate care a fost contextul accidentului rutier.