Zilele trecute Grădinița cu program prelungit „Albă ca zăpada” din Beclean și-a deschis porțile.
Este o grădiniță modernă, dotată cu un mobilier colorat și practic, cu aparatură profesională care să vină în sprijinul cadrelor didactice, dar și jocuri și materiale pentru copii.
Curtea este amenajată cu un ansamblu de joacă cu două turnuri de formă pătrată, cu trei tobogane de mărimi diferite și scară de acces, cățărători metalice, leagăne, carusel și balansoare, dar și bănci din lemn. Toate aparatele de joacă sunt de ultimă generație, create și realizate astfel încât copiii care vor învăța acolo să aibă toate condițiile necesare.
Grădinița a fost construită din fonduri europene nerambursabile, investiția fiind aproximativ 1 milion și jumătate de euro.
Deschiderea grădiniței cu copii la grupă este din 12 aprilie.
„Cu bucurie am dat azi startul “Zilei porților deschise” la Grădinița cu Program Prelungit “Albă ca Zăpada” din orașul nostru, o grădiniță unică datorită tuturor dotărilor și a conceptului după care a fost creată și realizată din fonduri europene nerambursabile.
A fost alături de noi la eveniment domnul Marcel Ioan Boloș, directorul general al ADR N-V și totodată unul dintre promotorii proiectului grădiniței, reprezentanți ai ADR N-V, senatorul Ioan Deneș, consilieri locali ai orașului Beclean, precum și conducerea Școlii Gimnaziale “Grigore Silași” Beclean și reprezentanții presei.
Investiția în educație este o prioritate pentru orașul Beclean! Vă mulțumesc tuturor pentru încredere.”, a declarat primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.