Complexul Muzeal

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud a fost astăzi, 25 noiembrie 2021, gazda unui eveniment de reconstituire a unui moment important petrecut în noiembrie 1918, cu mai puţin de o lună înainte de Marea Unire, când cei aproximativ 500 de membri ai Gărzii Naţionale Române din Bistriţa s-au adunat în curtea Cazarmei honvezilor, unde funcţionează în prezent muzeul, şi au depus jurământul de credinţă.

Evenimentul „Memoria unui Muzeu. Jurământul Gărzii Naţionale Române din Bistriţa la data de 7 noiembrie 1918” a fost organizat în parteneriat cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Bistriţa-Năsăud, Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” şi Asociaţia de Tradiţii Militare Româneşti din Bacău.

Voluntarii care au reconstituit momentul depunerii jurământului au purtat uniforme specifice, din timpul Primului Război Mondial, tabloul fiind întregit de copii în costume populare, cu steaguri tricolore vechi, şi de fanfara Garnizoanei Bistriţa.

La manifestare au fost prezenţi prefectul de Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, şi subprefectul Decsei Attila, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Camelia Tabără, primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, protopopul ortodox de Bistriţa, Alexandru Vidican, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată, Cornel Traian Scurt, directorul Muzeului Bistriţa, Lavinia Moldovan, inspectorul şcolar general Aurelia Dan şi şefa filialei judeţene a Arhivelor Naţionale, Cornelia Vlaşin.

Autorităţile locale au felicitat Complexul Muzeal pentru această iniţiativă, prin care a fost recuperată o pagină de istorie mai puţin cunoscută de publicul larg, iar celor care au făcut posibil acest moment le-au fost înmânate diplome de merit din partea Muzeului Bistriţa.

Atunci când ne raportăm la Marea Unire din 1918, majoritatea ne gândim la semnificațiile istorice, la extraordinarele evenimente de la Alba Iulia, la entuziasmul românilor și al delegaților. Se știe însă foarte puțin și mă gândesc aici la publicul larg, despre ce s-a întâmplat în zilele și săptămânile de dinaintea Unirii, în fiecare oraș, comună și județ. Această parte de istorie locală, cu partea ei umană, care ne ajută să înțelegem cum a fost, ce au gândit oamenii atunci, într-un context extraordinar în care s-au purtat exemplar, vine să completeze inițiativa de astăzi. La câteva sute de metri de locul în care ne aflăm acum, în 5 noiembrie 1918, la o adunare publică, bistrițenii de acum un veac au aflat de la liderii comunității că sunt în sfârșit liberi, că stăpânirea austro-maghiară e istorie. Vă felicit astăzi pentru că reușim să retrăim acele momente extraordinare petrecute în Bistrița în urmă cu 103 ani, pentru că reușiți să spuneți tinerilor și nu numai cât de importantă a fost unitatea nației române și faptul că noi trebuie să o păstrăm, a spus prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, prezent la eveniment.

La rândul său, și primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a transmis un mesaj: După cum spun documentele epocii, la prima oră a acelei zile, vreo 400 – 500 de membri ai Gărzii Naționale Române, în frunte cu comandantul lor, dr. George Triff, cu ofițeri români, fruntași și mult popor, au fost prezenți în curtea cazarmei de honvezi a armatei austro-ungare (actuala locație a muzeului) și au intonat “Pe-al nostru steag”, un mic preambul al Marii Uniri din 1 Decembrie ce urma să se înfăptuiască. Gest temerar al înaintașilor noștri bistrițeni, care a fost consfințit apoi prin prezența tuturor la Biserica Română, cu tricolorul la chipie și butonieră. Un moment istoric ce a meritat rememorat astăzi, mai ales că nu toate faptele de eroism ale predecesorilor au ajuns să fie cunoscute de publicul larg. Cântecul patriotic al lui Ciprian Porumbescu, fredonat atunci, ne oferă și azi certitudinea că E SCRIS UNIRE PE-AL NOSTRU STEAG!”.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi persoane în picioare

Ar putea fi o imagine cu 14 persoane, persoane în picioare şi în aer liber

Ar putea fi o imagine cu 6 persoane, persoane în picioare şi în aer liber

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here