Voluntarii de la Clubul Lions lucrează de zori la amenajarea unui spațiul în aer liber pentru bistrițeni.
Locația este pe Dealul Cocoș, unde s-au amplasat câteva măsuțe, gardul este în lucru, căsuțe de joacă etc.
Locul a fost curățat și igienizat de către 8 tineri membri LEO.
Singurele reguli sunt ca în acel loc să nu se intre cu autovehicule și să se păstreze curățenia.
„O altă zi de muncă, gardul se lungește, s-a introdus țeava de scurgere sub porțiunea de acces, s-au ridicat trei mese și băncuțele aferente. Nu în ultimul rând, opt tineri membri LEO au desfășurat o acțiune de igienizare în zonă. Toate acestea sunt făcute pentru ca populația Bistriței să se poată bucura de o nouă locație în care să iasă în natură, în cele mai bune condiții și fără nicio obligație financiară. Singura noastră rugăminte este să fie respectat locul și munca pe care o depunem. În parc nu se va putea intra cu ATV-uri, autoturisme și motociclete, acestea putând eroda solul și dăuna dezvoltării plantelor. Mâine vom continua.”, au transmis membrii Clubului Lions.