În această dimineață o autoutilitară condusă de un bărbat de 69 de ani din Măgura Ilvei a accidentat un biciclist în timp ce se deplasa prin localitate pe Drumul Județean 172D înspre Ilva Mare.
În urma impactului, șoferul autoutilitarei și-a continuat deplasarea neacordând atenție victimei.
Polițiștii au depistat la scurt timp în trafic autoutilitara implicată în evenimentul rutier, cât și pe șoferul acesteia.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului s-a constatat că acesta nu se află sub influența alcoolului.
Un echipaj de prim ajutor SMURD al ISU BN a fost direcționat la locul indicat și i-a aplicat victimei protocolul de resuscitare.
Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul bărbatului în vârstă de 72 de ani nu a răspuns manevrelor aplicate, fiindu-i declarat decesul la locul solicitării.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de părăsirea locului accidentului și ucidere din culpă, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.