În fiecare zi putem vedea ceva nou, iar industria eSport pare să se dezvolte din ce în ce mai mult. În ajutorul lor vin tinerii de la FlashCard, un proiect început recent care a luat amploare și a intrat în vizorul multor oameni din sport, inclusiv personalități ale fotbalului național sau mondial.
Radu Pelin este unul dintre reprezentanții unei astfel de mișcări și a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări despre pasiunea nouă numită FlashCard.
Când ați început să confecționați Flash Card-uri?
Am reușit să demarăm acest proiect un luna mai. Anterior am testat mai multe tipuri de materiale, și metode de print astfel încât să ajungem la la un produs cât mai calitativ.
Cum a început totul?
Ideea a venit din parte unui bun prieten, Richard. Fiind pasionat de FIFA și jucând fotbal de la o vârstă fragedă, s-a gândit «Ce tare ar fi să pot avea un card personalizat exact ca cele din joc!». El a început să facă un research despre cum s-ar putea realiza unul și ce ar fi necesar pentru asta. Ulterior am conceput și lansat și shop-ul online flahscard.ro, de unde orice împătimit al sportului își poate comanda un card.
Care este scopul acestui nou trend?
FlashCard a început din dorința noastră de a oferi posibilitatea oricărui fan al fotbalului de a avea propriul card personalizat ca o sursă de motivație și inspirație sau de a oferi cadoul perfect prietenilor. Cei care vor să facă un cadou special prietenior pot alege și FlashCarduri cu tematică Funny, din Liga1, Baschet sau Handbal.
Prin ce vă diferențiați față de alte companii și firme care produc lucruri asemănătoare?
Modul în care sunt create aceste carduri este cu siguranță un punct care face diferența. Obiectivul nostru în momentul de față este să dezvoltăm pe cât posibil proiectul FlashCard. Astfel am adăugat și postat pe site două noi categorii: Handbal și Baschet. Am făcut acest lucru pentru ca pasionații din cele două sporturi să își poată personaliza și ei propriul card care să ia locul de cinste pe perete precum un obiect de motivație și inspirație sau pe biroul lor. De asemenea, avem și categoria Funny unde cardurile pot fi complet personalizate, fiind un mod de a-ți descrie prietenii și a le face un cadou de neuitat. Extra, pe lângă cardul propriu zis, avem opțiune de suport pentru birou, magneți de frigider/stickere cu cardul comandat în miniatură și logo-ul echipei, personalizarea echipamnetului. În plus am lansat un produs premium sub formă de trofeu (click aici pentru vizionare), iar în viitorul apropiat avem în plan să mai lansăm două tipri de produse.
Însă cred că cel mai important aspect care ne diferențiază de restul companiilor sau firmelor care fac acest produs este faptul că noi l-am creat dintr-o pasiune, și în acest fel fiecare FlashCard realizat care ajunge la un doritor are și suflet!
Care sunt timpii de pregătire a unui card?
Durata de realizare și expediere a unui FlashCard este de 3-5 zile lucrătoare. În acest interval, echipa noastră prelucrează poza, printează și montează cardul ales, pentru a oferi un FlashCard așa cum cei care îl comandă și-au imaginat.
Modul de realizare îl puteți vedea aici.
Recent am realizat un produs pentru Sebastian Chitoșcă, fostul fotbalist de la FCSB și Botoșani.
Câte persoane participă la acțiune?
În momentul de față din echipa FlashCard fac parte cinci persoane. Richard și Camelia se ocupă de partea de social media, relații cu clienții și partea de livrare, Cosmin ne ajută cu partea de administrare și mentenanță a shop-ului, iar Traian este alături de mine și se ocupă de partea grafică, design și producție.
Care au fost clienții „de lux” de până acum?
Eric de Oliveira, Paul Anton, Deian Sorescu, Andrei Ivan, Andrei Șendroiu, Paul Iacob, Gabriel Deac și Mihai Costea se numără printre cei care au avut încredere în FlashCardul nostru, și și-au dorit un card exact ca în FIFA.
Unde vedeți această mișcare în viitor?
În România, estimările arată că sunt aproximativ trei milioane de fani ai jocurilor electronice, iar evenimentele eSport organizate sunt tot mai dese. Tinerii care urmăresc acum meciuri din sportul electronic și își susțin echipele preferate vor ramâne fani pe măsură ce se maturizează. În acest context, cu siguranță și numărul celor care vor dori să achiziționeze acest tip de produse, sau să facă un cadou special, va crește.