Acasă Marca POV21 (INTERVIU) Maria Boșca – dascăl, mamă, soție: „Un profesor șlefuiește mințile celor cărora se adresează și este extrem de important să îți iubești meseria!”

(INTERVIU) Maria Boșca – dascăl, mamă, soție: „Un profesor șlefuiește mințile celor cărora se adresează și este extrem de important să îți iubești meseria!”

0
(INTERVIU) Maria Boșca – dascăl, mamă, soție:  „Un profesor șlefuiește mințile celor cărora se adresează și este extrem de important să îți iubești meseria!”

Îi mulțumesc doamnei profesoare Boșca Maria pentru amabilitatea sa în oferirea acestui interviu și vă invit să descoperim împreună calitățile unui om care a reușit să îmbine rolurile de mamă, soție și profesor, toate în același timp, cu dăruire și iubire.

Maria Boșca este dovada vie a dorinței, dăruirii și pasiunii pentru ceea ce îți place să faci, devenind un exemplu de viață, dar și un adevărat mentor!

În viață fiecare acțiune are și un contracandidat, reacțiunea! Acest fenomen nu se regăsește doar prin formulele de fizică, ci și prin sfaturile și zâmbetele oferite de doamna Maria studenților.

În ceea ce privește viața unui dascăl, doamna Maria este de părerea că un profesor trebuie să conștientizeze că nu este suficient doar să își predea materia, ci trebuie ca acesta să se asigure că mesajul său a fost recepționat şi înțeles de tinerii studenți. Fiecare dascăl trebuie să aibă abilitatea de a înțelege motivațiile și interesele fiecărui student, astfel încât să își poată calibra „speech-ulˮ și conținutul prezentat în cadrul orelor, dar și în afara lor, cu cei din jur. Astfel, profesorul trebuie să fie conștient și să nu uite nici măcar o clipă că el șlefuiește mințile celor cărora se adresează și este extrem de important să iți iubești meseria!

Mi-am dorit mult, simțeam că aş putea să fiu un profesor bun sau cu puțin noroc un dascăl pasionat.

La 3 luni de la terminarea facultății ați câștigat un post didactic la Universitatea Tehnică. Cum v-ați pregătit pentru acest post?

La 3 luni după terminarea facultății am schimbat locul din bancă cu cel de la catedră. Am învățat toată vacanța de vară, nu am mers la mare cu colegii mei, alegând să nu pierd nicio zi în care puteam să mă pregătesc pentru concursul care urma. Deși era programat pentru toamnă, concursul s-a amânat pentru iarnă, dar eu am început să predau ore ca și cadru asociat al Universității Tehnice. Mi-am dorit mult, simțeam că aş putea să fiu un profesor bun sau cu puțin noroc un dascăl pasionat.

Care au fost reacția și sentimentele pe care le-ați trăit în acele momente?

De recunoștință şi de ușurare pentru că a fost o perioadă intensă în care eu am dat tot ce am putut şi a fost stresant concursul în sine. Am avut contracandidați foarte buni, absolvenți ai Facultății de Fizică, unii lucrau deja într-un institut de cercetare. Stresant a fost pentru că nu le știam potențialul şi asta a pus o presiune mare, dar ca în orice competiție este bine să ai încredere în propriile puteri. M-am bucurat că după cele 3 probe: scris, oral şi o lucrare practică, comisia a ales ca eu să fiu câștigătoare.

Ca dascăl, ce relație credeți că este mai importantă: profesor – materia predată sau profesor – student?

Ca dascăl, eu cred că relația care este cea mai importantă este cea dintre profesor – student. Este necesar să știi să creezi legături între tine, dascălul, și cei cărora te adresezi, studenții. De asemenea, trebuie să conștientizezi că nu este suficient să îți predai materia și atât. Trebuie să te asiguri că mesajul tău a fost recepționat şi înțeles.

Care credeți că sunt calitățile de bază ale unui profesor, în urma experienței acumulate de când ați început să predați?

Predau de aproape 18 ani și cred că un profesor trebuie să aibă calitatea de om, așa cum îmi place mie s-o numesc! Trebuie să ai abilitatea de a înțelege motivațiile și interesele fiecărui student, astfel încât să-ti poți calibra „speech-ulˮ și conținutul prezentat în cadrul orelor. Astfel, eu cred că pe lângă abilitatea de a asculta activ, trebuie să fii un exemplu de atitudine prin comportament, în relația cu studenții, colegii și profesorii. Să fii empatic, să iți amintești de ce ai ales să predai: să nu uiți nici măcar o clipă că un profesor șlefuiește mințile celor cărora se adresează și este extrem de important să îți iubești meseria!

Privind în spate, ce puteți spune despre relația dumneavoastră dintre profesor și studenți? Care este cel mai bun mod de a le atrage atenția?

Eu am o relație bună cu studenții, dintotdeauna am avut-o, țin la ei foarte mult și ei simt asta, sper. Eu, ca dascăl, sunt ceea ce sunt în cea mai mare parte datorită studenților, datorită feedback-ului pe care  mi l-au dat și pe care l-am luat mereu în considerare!

Orele pe care le avem împreună sunt relaxante, ei vin cu drag, nu simt nevoia să le atrag atenția. Consider că este normal să își piardă focusul, să vorbească, să mănânce, să bea cafea/apă/suc, atâta timp cât nu își deranjează colegii. De fapt, doar în momentul în care vedeam că sunt colegi care erau deranjați de atitudinea altor colegi, le spuneam asta și se rezolva cu zâmbete și fără a mai reveni asupra acestor chestiuni.

Studenții din anii mai mari își doresc să petreacă mai mult timp la orele dumneavoastră, deși nu mai au în orar Fizica. În opinia dumneavoastră, care este motivul principal?

Motivul principal cred că este acea legătură pe care am reușit sa o creez cu ei în anul întâi, când am avut ore împreună. Sunt sinceră mereu cu ei și ei simt asta, pe lângă fizică le spun și alte lucruri pe care mi-ar fi plăcut să le aflu și eu când eram student! Eu le spun de la prima întâlnire că este în regulă să nu înțeleagă tot ce le voi preda, și eu învăț mereu, fizica este o materie frumoasă, care solicită atât logica, precum și cunoașterea anumitor fenomene în profunzime. Dacă din ceea ce le transmit, ei rămân cu o parte, cu un sfat, cu o idee, înseamnă că împreună ne-am descurcat bine! Mă bucur să știu că inspir studenți, reușind să-i încurajez să se autodepășească, să își învingă blocajele și fricile acumulate în școală, devenind astfel nonconformiști. Cred în ei cu adevărat, și știu că funcționează atunci când la examen un student care îmi spune că el nu a iubit fizica până la facultate, reușește să obțină o notă bună. Fericirea de pe fetele lor este cea mai frumoasă recompensă! Mă emoționează de fiecare dată când studenții mai mari vin la orele mele sau mă caută să stăm de vorbă. Este un sentiment plăcut care îmi demonstrează că am făcut o treabă bună, așa cum m-am priceput eu mai bine!

Cum ați caracteriza generațiile actuale de studenți, în comparație cu cele de acum 10-15 ani?

Singura comparație sănătoasă în viață este aceea pe care o facem comparându-ne cu noi înșine. Nu îmi place să fac comparații, mă feresc de ele, nu sunt sănătoase. Nu pot să compar, fiecare generație este unică și specială! Generațiile actuale au acces nemărginit la tehnologie și la un alt tip de resurse, iar din acest motiv sunt extrem de norocoși!

Revenind la începutul carierei de profesor, au fost momente când studenții au crezut că sunteți o colegă din an cu ei?

Îmi amintesc cu mare drag de anii din facultate și deseori mă așez în sala de curs în bancă, de dragul acelor ani. Au fost dăți când la prima întâlnire mă așezam în bancă și așteptam să ajungă la ore toți studenții. În unul din acele momente, a intrat un grup de studenți care au dorit să stea pe același rând cu mine. Un băiat a dorit să se așeze lângă mine, spunându-mi să intru în bancă, să aibă cu toții loc. I-am spus că îl rog să mă lase la margine că nu vreau să ii deranjez când o să mă ridic. S-a încruntat și a întrebat de ce trebuie să mă ridic, iar când i-am spus că trebuie să închid ușa și să aprind lumina, au pufnit în râs. Am râs și eu cu ei! Îmi amintesc uimirea lui când m-am dus să închid ușa și am aprins luminile în sală, am luat o cretă de pe catedră și apoi am mers lângă tablă! I-am spus zâmbind că tot acest ritual face parte din fișa postului! Erau uimiți și au făcut un gest extrem de drăguț: tot anul cât am avut ore au stat în același loc și pe scaunul pe care am stat eu nu s-a așezat nimeni! Mă mai așezam eu uneori când mai ieșea cineva la tablă să rezolve câte o problemă!

Cum este Boșca Maria ca profesor? Dar ca mamă și soție?

La aceste întrebări nu sunt eu cea mai potrivită să vă răspund. Ca profesor le spun studenților că trebuie să învețe, să fie studenți buni și încrezători în puterile lor! Să valorifice fiecare oportunitate pe care o vor întâlni și să nu fie mulțumiți cu puțin! Să fie competitivi, dar să aibă așteptări realiste și să știe mereu cât valorează. Un student care nu este mulțumit cu ceea ce face, ca adult va fi o persoana plină de frustrări, care se vor răsfrânge asupra celor cu care va interacționa pe parcursul vieții! Ei simt că sunt sinceră și acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le ofer. În evaluarea pe care mi-o fac studenții scrie de bine, iar dacă un student are o nemulțumire, o tratez cu maximă seriozitate și o iau în considerare! Pe mine mă ajută mult părerea lor, să știu unde trebuie să schimb câte ceva, pentru a găsi varianta mea îmbunătățită ținând cont de ceea ce au ei de spus.

Ca mamă îmi place să cred că sunt un părinte normal. Copila mea este norocoasă pentru că nu îmi doresc să facă ceea ce eu nu am reușit să fac la vârsta ei. Nu îmi doresc să realizeze ceva anume, să facă nu știu ce meserie. Îmi doresc să fie fericită, să își asume deciziile pe care le ia, iar dacă nu va ieși cum vrea ea, să învețe lecțiile care trebuie și să meargă mai departe. Am crescut-o dându-i repere sănătoase ancorate în realitate și valori care contează cu adevărat. Știe că trebuie să muncească susținut și continuu pentru ceea ce își dorește, nu este suficient doar să își dorească. Nu am mințit-o frumos ca să nu o supăr spunându-i neadevăruri, i-am spus că mereu va exista cineva mai frumos, mai bun, mai bogat, mai deștept și că este normal să fie așa. Că sunt extrem de rare cazurile când un copil este bun la toate și atinge maximul la fiecare materie, să accepte că sunt și note mai mici decât 10 sau 9! Și e sănătos ca un elev să aibă doar înclinații spre anumite materii, nu poți fi bun la toate, că există un singur copil care este cel mai bun; școala din ultimii ani a deformat această realitate, gâdilând orgoliile părinților și a copiilor cu aceste iluzii, așezând 10-15 copii pe locul întâi, doi, s.a. Părerea mea este că e o mare greșeală să creezi așteptări nerealiste, și să nu recunoști munca și talentul celui mai bun care trebuie să fie apreciat pentru asta!

Ca soție sunt o norocoasă, sunt răsfățată. Am alături de mine mai mult decât un soț; a fost colegul meu de facultate și noi am ,,crescut” amândoi, ne-am avut sprijin unul pe celălalt și atunci când a fost cazul eu am găsit în soțul meu cel mai sincer critic. Sunt o femeie normală care face de toate, și mai ales gătesc cu plăcere, mă documentez continuu și studiez intens și în acest domeniu.

Cum ați reușit să îmbinați viața de familie și viața de profesor?

Nu a fost mereu ușor, dar a fost frumos, familia este cea care m-a ajutat și m-a motivat, a fost și este alături de mine. Asta este ceea ce contează  cu adevărat în viață, la ce ne raportăm și cui îi pasă cu adevărat de noi!

În decursul anilor ați întâlnit foarte mulți oameni, însă, care au fost acele personaje pe care le considerați mentori?

Fiind angajată în cadrul unei universități și urmând cursurile unui masterat și doctorat în cadrul altei universități, am avut mare noroc să întâlnesc adevărate somități în domeniu și cărora le datorez o parte din ceea ce sunt eu astăzi. De la fiecare am luat ce am considerat că mi se potrivește mie si valorilor în care cred. Nu cred în stereotipuri și nu am copiat pe nimeni, pentru că știu că originalul este cel cu adevărat valoros! Le sunt recunoscătoare profesorilor mei și oamenilor care au contribuit la dezvoltarea mea. Mă gândesc cu mult drag la fiecare în parte și le mulțumesc, înseamnă atât de mult pentru mine.

Sunt aproape 18 ani de când predați. A existat în tot acest timp un moment ,,decisiv” pentru evoluția dumneavoastră ca profesor?

Nu cred că a fost un moment decisiv, am învățat cu fiecare generație, m-am format alături de profesorii mei din facultate și nu numai, și mă consider extrem de norocoasă că am avut șansa să lucrez alături de domniile lor. Au crezut în mine, m-au ajutat să mă formez frumos și asta a contat enorm pentru mine atunci, dar mai ales contează pentru ceea ce sunt astăzi.

 Cum vi s-a părut modul de predare online, față de cel fizic? Ce impact a avut asupra tinerilor studenți?

Predatul și învățatul online au venit cu noi provocări care presupun să facem uz de un alt set de abilități. Comunicarea și relaționarea interpersonală au avut cel mai mult de suferit, dar sper ca mai repede sau mai târziu cu toții ne vom adapta la această nouă normalitate. Pentru studenți a fost și este greu, desigur studenții care acum sunt în anul întâi nu știu cât de frumoasă este adevărata viață de student.

Am avut experiențe mixte cu învățământul online până acum, dar cred cu tărie că pentru unii este un proces de durată până se vor adapta și pentru alții până vor învăța.

Unii dintre studenți au avut falsa idee că în online nu poți fi urmărit și profesorul nu poate verifica activitatea ta. Am făcut cursuri și m-am pregătit temeinic, făcând predarea să fie cât mai pe înțelesul lor și mai ușor de procesat. La examen mi-am dorit să nu ,,fure” nota pentru că eram conștientă că au acces la informație, ci eu să fiu cea care decide care este nota pe care o merită fiecare, astfel încât să fie corect pentru toată lumea!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here