Ghinda este un cartier din Bistrița care a fost afectat de ploile aceastei veri, iar Ioan Turc a prezentat câteva soluții care ar ajuta la repararea daunelor provocate de ploi, dar și măsuri pentru evitarea unor probleme asemănătoare în viitor.
Lucrările de amenajarea a Văii Ghinda, care se vor desfășura pe o lungime de 11 km, a fost avizată în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, urmând să primească aprobarea Apelor Române.
„Ploile din această vară au dat multă bătaie de cap locuitorilor din cartierul bistrițean Ghinda. Pârâul cu același nume se umflă mereu cu precipitații, inundă gospodării, produce eroziuni active și alunecări de teren.
Pe de altă parte, Primăria municipiului avea obligația de a realiza și aici un sistem de colectare a apelor pluviale, care adesea afectează proprietățile oamenilor.
Încă de acum câteva luni, am avut discuții despre acest curs de apă atât la nivelul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, cât și la nivelul Administrației Naționale “Apele Române”. Lucrurile se mișcă. Nota de fundamentare pentru amenajarea Văii Ghinda, pe o lungime de 11 km, a fost avizată în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al Administrației Bazinale de Apă “Someș-Tisa” și urmează să primească aprobarea Administrației Naționale “Apele Române”.
Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic vor cuprinde amenajarea completă a acestui pârâu. Personal, mă voi implica în continuare pentru ca lucrările să înceapă chiar de anul viitor. Aceasta este maniera în care voi aborda situațiile similare de pe întreg teritoriul municipiului Bistrița. Jumătățile de măsură nu țin loc de soluții!”, a precizat Ioan Turc, într-o postare pe rețelele sociale!