Ioan Turc
Ioan Turc

Bistrița va avea centură ocolitoare, arată o postare a lui Ioan Turc pe facebook.

„Municipiul Bistrița va avea centură ocolitoare. Ofertele pentru realizarea drumului de mare viteză între Baia Mare și Suceava au fost depuse la Ministerul Transporturilor din data de 6 februarie a.c.. Luna viitoare, va fi semnat contractul de atribuire pentru realizarea studiului de fezabilitate la cele trei tronsoane: Baia Mare – Bistrița, Bistrița – Vatra Dornei, Vatra Dornei – Suceava,” scrie Ioan Turc pe facebook.

După studiul de fezabilitate care durează 18 luni se va decide varianta drumului. Acesta poate fi autostradă, drum expres sau varianta mixte.

„Durata studiului de fezabilitate va fi de 18 luni și, prin acest document tehnic, va fi clarificată soluția pe care se va merge: drum expres, autostradă sau variante mixte. Pe traseul șoselei rapide vor fi incluse și drumurile de centură pentru municipiile și orașele traversate. Prin caietul de sarcini vor fi studiate 3 variante de centură ocolitoare.”, arată postarea dânsului.

Premierul Ludovic Orban și actualul ministru al Transporturilor, Lucian Bode și-au dat acordul ca execuția șoselei să înceapă cu traseele drumurilor de centură. Lucrările vor avea loc în curând.

„După cum se știe, în 2007, când Ludovic Orban era ministru al Transporturilor, obținusem includerea în reabilitarea DN17 Dej – Suceava a unor străzi importante ale Bistriței (Libertății, Independenței, Gării, Republicii, 1 Decembrie, Calea Moldovei), care au devenit artere ce pot prelua chiar și traficul greu. Acum am obținut angajamentul premierului Ludovic Orban și al actualului ministru al Transporturilor, Lucian Bode, ca execuția șoselei să înceapă cu traseele drumurilor de centură. În curând, Bistrița va avea variantă ocolitoare pentru circulația rutieră.”, a scris acesta pe facebook.

Din cele spuse pe facebook de către domnul Ioan Turc problema traficului auto se va rezolva curând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here