Cu prilejul lansării celei mai recente cărți ale sale, ,,Miezul inimii“, Ioana Nicolaie va fi prezentă la Bistrița în data de 10 Iunie, la Biblioteca Județeană George-Coșbuc, începând cu ora 19.00.

În dialog cu Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene, și Dan Coman, Ioana Nicolaie își va prezenta volumul de povestiri ,, Miezul inimii”, bestseller Humanitas la Bookfest 2022. Printre altele, lansarea va fi completată și de o sesiune de autografe.

Referitor la esența cărții, ,,Miezul inimii” este un volum de povestiri care aduce la suprafață lucrurile inexplicabile care ne înconjoară viețile, preponderent prin tandrețe și iubire.

În ceea ce privește demersul său artistic și pasiunea sa pentru scris, Ioana Nicolaie afirmă: „Cât despre scris, nu e mare lucru de adăugat: scriitoare am fost întotdeauna. Și pe vremea dansului cu menghina, și pe timpul zugrăvitului sau al practicilor agricole, și pe când coseam cu atenție ștergare, și pe când abia mai răsuflam în năvodul ce părea că nu se va deschide vreodată. Dar, dacă n-ar fi fost revoluția, bănuiesc că n-aș fi intrat la facultate, așa că nu mi-aș fi pus nicicând cărțile pe hârtie. Aș fi fost, probabil, angajata unei fabrici de tricotaje sau, pentru că-mi plăcea să cos la mașină, aș fi ajuns croitoreasă.“

De asemenea, cartea ,,Miezul inimii” se găsește și în librăriile online!

Află prețul aici!

Autor: Antonia Chiciudean

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here