Dragostea de oameni și față de meleagurile natale este lucrul care l-a făcut pe Iosif Ioan Partene, candidatul la Primăria Rodna, să se apropie de oamenii din comuna sa și să stabilească astfel o relație strânsă de încredere.
Iosif Ioan Partene își propune un viitor mai bun pentru tinerii rodneni și o viață prosperă pentru localnicii printre care se numără și el. Astfel, proiectele elaborate împreună cu echipa lui sunt de fapt soluțiile problemelor despre care rodnenii nu s-au sfiit să discute.
„De două săptămâni, de când derulăm campania pe străzile comunei Rodna, cetățenii ne-au primit cu bucurie. Au fost foarte încântați că există oameni cărora le pasă de ei si de doleanțele lor. În urma unui sondaj făcut, ne-am dat seama care sunt problemele care îi supără cel mai tare.“
Sunt multe aspecte care necesită o atenție sporită, însă Iosif Ioan Partene exact asta își propune – cu răbdare și ambiție, să aducă soluții fiabile pentru problemele comunei.
Cu fiecare rezolvare adusă, Rodna va fi cu un pas mai aproape de idealul candidatului și a echipei sale – utilizarea potențialului comunei la maxim pentru ca schimbarea să ia loc.
Una dintre problemele aduse în discuție de către rodneni a fost lipsa trotuarelor, o necesitate pentru desfășurarea vieții cotidiene.
„Oamenii s-au plictisit de pozele de pe pliante sau din postările de pe rețelele de socializare care doar promit cum o să arate drumurile, parcurile, pistele de biciclete sau sala de evenimente. Ei doresc fapte, nu promisiuni care s-au făcut și acum patru ani.“
Relația dintre locuitori și instituții este un factor foarte important pentru ca proiectele din programul echipei să aibă o șansă la înfăptuire. De aceea, tensiunile create între Primărie și Biserica ortodoxă, pe fondul construirii unei capele, trebuie să dispară.
„Am spus-o atunci și o zic și acum: trebuia să ne așezăm la masă, să discutăm și să găsim un alt spațiu disponibil din Rodna unde să construim o capelă. Dacă făceam acest lucru de la început, acum Biserica ortodoxă nu era în conflict cu Primăria. Mai întâi trebuie să ascultăm de oameni, să le vedem prioritățile, iar mai apoi noi să punem în practică. Dacă ei vor mai întâi drumuri și capelă, atunci exact asta vom realiza prima dată.“
Acesta pun mare preț și pe întinerirea comunei, iar aceasta se poate obține doar prin motivarea tinerilor de a rămâne pe meleagurile natale prin educație și condiții.
Iosif Ioan Partene, pentru care educația tinerilor are prioritate în fața tuturor celorlalte aspecte ale vieții, vedea altfel soluționarea renovărilor localului 1 și 2.
„Cred că se putea începe cu o lucrare la un local, iar după finalizare, să înceapă la celălalt, dar nu în paralel. Atunci nu mai exista acesta problemă. De asemenea, constructorul a început tarziu, la sfârșitul lunii iulie, iar clasele sunt multe și administrația e nevoită să găsească săli de clasă în afara școlii. Conducerea acesteia, de asemenea, a trebuit să împrumute mobilier de la o altă școală.“
Vorbele tinerilor și părerile acestora contează mult în ochii candidatului. Vrea să le asculte și să pună în aplicare proiecte prin care viitorul lor în comuna Rodna să fie cel pe care și-l doresc.
„La finalizarea campaniei, în fiecare zi, pe drumul de întoarcere, mergeam cu echipa și uneori ne mai întâlneam cu diferiți tineri. Aceștia își doresc ca sportul din Rodna să se dezvolte cât mai mult, în special fotbalul. Își doresc să vadă baza sportivă finalizată cât mai repede, mai ales că se vorbește despre ea de 4-5 ani. Acum proiectul se află în licitație CNI pentru a intra în execuție. Tinerii își doresc foarte mult acest lucru mai ales că sunt foarte mulți care sunt buni sportivi, iar eu voi face tot posibilul ca să îi ajut.“
Susținerea dintre Iosif Ioan Partene și locuitorii comunei sale este reciprocă: el are încredere că oamenii îi vor fi alături, iar ei au încredere că va face lucruri mărețe pentru Rodna.
„Am fost impresionat de primirea călduroasă a oamenilor din comună și care mi-au spus „În urmă cu patru ani ai făcut campanie pentru domnul primar, iar acum a venit și timpul tău. Te susținem deoarece avem încredere în tine și ai rămas același om.“ M-a bucurat enorm să știu că am susținerea acestor oameni minunați.“
Pe 27 septembrie vă aștept în număr cât mai mare în virtutea spiritului civic! În funcție de ce vă va spune inima sau mintea, știu că veți face decizia corectă pentru dumneavoastră!