În aceste zile, jandarmii bistrițeni vor fi prezenți alături de specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Bistrița-Năsăud, la diferite manifestări cultural-artistice, pentru a promova un stil de viață sănătos și pentru a oferi informații cu privire la serviciile centrelor antidrog.
Aceștia au fost prezenți și în cursul nopții trecute la diferite evenimente în mijlocul cetățenilor, cu scopul răspândirii unor măsuri minime de autoprotecție. În acest sens, polițiștii de la prevenire au oferit sfaturi și recomandări tinerilor pentru evitarea traficului de persoane, consumului de droguri și efectelor acestora asupra sănătății. Totodata, polițiștii au insistat asupra influenței negative pe care un anturaj nepotrivit îl are asupra noastră.
Cu acest prilej, în cadrul acestor manifestări de combatere a faptelor antisociale, au fost realizate și o serie de testări cu aparatul etilotest și mai multe testări cu aparatul DrugTest.
Prin urmare, în cursul acțiunilor, polițiștii au înregistrat o infracțiune de conducere sub influența băuturilor alcoolice și alte două infracțiuni de deținere a substanțelor interzise.
De asemenea, acest tip de activități vor continua în toată zona județului Bistrița-Năsăud, pe toată perioada minivacanței de Rusalii.
Autor: Antonia Chiciudean