Mihaela Evi și soțul acesteia au ajuns la Bistrița săptămâna trecută, după ce au dominat handbalul de la categoriile copii și juniori timp de mai bine de cinci ani. CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud i-a integrat printre oficiali, ulterior anunțând că Mihaela Evi va prelua cel puțin echipa de Divizia A.

Pentru că suflarea handbalului o cunoaște nu credem că ar mai fi nevoie de detalii. Cu toții știu că Mihaela este o profesionistă desăvârșită și o fostă sportivă de excepție. Cât timp a antrenat copiii de la Târgu Mureș nu a ezitat să le pună medaliile la gât, inclusiv să-i facă să viseze spre Liga Florilor. Din păcate, proiectul de la Mureș nu a fost continuat, probabil din motive administrative locale, însă Bistrița știe să-și aducă lângă ea cei mai buni oameni.

Prin urmare, Mihaela Evi a fost de acord să ofere câteva declarații pentru bn.pov21.ro:

„Am ales Bistrița pentru că activitatea de aici este mult mai bine organizată. Sunt puține cluburi în țară care dau importanță centrului de copii și juniori, iar pentru mine, ăsta este un aspect foarte important.

Să urmăresc sportive crescând și confirmând e împlinire profesională! Îmi lipsesc copiii de la Mureș, dar o să le rămân aproape. Ne dorim să construim la Bistrița cel mai bun centru de copii și juniori din România, așa că dacă e sortit să fie, vârfurile vor veni lângă mine.

În plus, și Gloria Junior are sute de fetițe, abia aștept să le cunosc pe toate. Echipa de Divizie va avea doar jucătoare foarte tinere, de perspectivă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here