Numărul elevilor care riscă să rămână cu media neîncheiată este în creștere, fiind de 3 ori mai mare decât în anii precedenți. Potrivit unei situații a Ministerului Educației, în anii anteriori numărul acestor elevi era de doar 15.000.
Peste 2% din elevii români riscă să rămână cu situația școlară neîncheiată, deoarece nu au putut participa la cursurile online. Lipsa internetului sau a dispozitivelor au fost una dintre probleme. Alte motive pentru această situație a fost neparticiparea la cursuri, sau starea medicală precară.
Situația a fost făcută publică de Ministerul Educației în urma unei ședințe cu inspectorii generali din fiecare județ. Ministrul Educației a propus și o seriei de activități pentru semestrul al doilea, pentru ca situația aceasta să nu se mai repete. În acest sens se caută fonduri finanțatoare, pentru ca munca profesorilor să fie răsplătită.
Ministerul Educației a anunțat că mediile pot fi încheiate și la două luni de la începerea celui de-al doilea semestru, chiar dacă o parte din elevi au numai două note la respectiva materie.
Pregătirea pentru BAC este gratuită pentru elevii din toată țara, detalii aici!
Autor: Vlad Țerbea