director casa de cultura

Importanţa unei Case de Cultură, cât și a Directorului acesteia

Casa de Cultură, este instituţia publică care are drept scop prioritar organizarea vieţii culturale a unei comunități, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural mobil şi imobil, depistarea şi promovarea tinerelor talente, prestarea serviciilor culturale, de aceste lucruri ocupându-se Nistor Ionuț, Directorul Casei de Cultură a orașului Năsăud. Acesta a intrat în această funcție în anul 2018, până în prezent reușind să aducă sute de noi evenimente culturale năsăudenilor și nu numai.

Nistor Ionuț, absolvent al cursurilor Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Știința și Ingineria Mediului, și a unui masterat în „Managementul securităţii în societatea contemporană”, în cadrul UBB Cluj-Napoca, este un tânăr de doar 32 de ani, care de 5 ani este Directorul Casei de Cultură din Năsăud. Se observă cu ușurință faptul ca Ionuț este un iubitor al locului său natal, întorcându-se aici după terminarea studiilor.

„Aș spune că sunt un gospodar tare iubitor de meleagurile natale. Iubesc Năsăudul, în care m-am născut și am copilărit, care mi-a oferit atâtea amintiri frumoase alături de bunici, de părinți și de toți ceilalți oameni dragi de aici, m-a învățat rugăciuni în biserica de vis-a-vis de casa copilăriei și m-a format ca om. Consider că sunt, de asemenea, un om de cuvânt.”-declară Ionut Nistor pentru Revista POV21.

Munca de Director al acestei instituții nu este atât de ușoară pe cum pare, orice funcție de conducere implicând un grad ridicat de responsabilitate. Un obstacol pe care acesta îl întâlnește des vine de la faptul că instituția pe care o conduce funcționează în regim de Casă de Cultură și nu de Centru Cultural, din care rezultă și altele, cu precădere de ordin financiar. „Imaginați-vă cum e să organizezi evenimente pentru frumosul public al Văii Năsăudului cu doar 1% din bugetul pe care îl dețin alte instituții culturale din județ. Trebuie totuși apreciat că, în acest an, bugetul Casei de Cultură Liviu Rebreanu din Năsăud a crescut substanțial. Totuși, pentru a arăta și cealaltă parte a monedei, permiteți-mi să salut cordial și să mulțumesc public grupului local de dansatori Someșana și trupei locale de muzică folk Armadia.” menționează Directorul Casei de Cultură.

Pasiunea năsăudenilor pentru cultură

Publicul de pe Valea Someșului este unul divers, unit totuși prin apetitul de cultură. În planul managerial anual, se include o diversitate, de la evenimente pentru preșcolari, școlari, tineri, pana la cele pentru adulți și vârstnici, cuprinzând mai multe teme și genuri muzicale. Ce s-a putut observa, în acești cinci ani, este preferința pe care năsăudenii o au pentru muzica folk, dar și deschiderea lor de a participa la evenimentele de sezon, cum ar fi Seriile de colinde din preajma Crăciunului, la Maial sau la Ispas.

„Orice eveniment care reușește să transpună spectatorul din grijile cotidiene într-o lume mai frumoasă și mai bună, chiar și pentru câteva zeci de minute, e o realizare în sine.”| Păstrarea tradiției la Maial și la Ispas, colindele lui Hrușcă sau ale Paulei Seling, spectacolele de Ziua Indrăgostiților cu Semnal M, Trupa Reea, Lia& the Band, concertele Cenaclului Flacăra, dar și Zilele Năsăudului (cu Andra, Antonia, Andreea Bălan, Adda, Anda Adam, The Boulevard, Take Five etc.) sunt exemple relevante în acest sens.

Evenimentele organizate la Casa de Cultură sunt atât cu intrare liberă, cât și cu intrare pe bază de bilet. Cea de-a doua categorie se diferențiază în cazurile în care doar se  închiriază sala, iar prețul biletelor este fixat de către organizatorii terțiari, pentru a suplimenta bugetul de organizare a evenimentului, se impune o taxă. În general, aceasta variază între 7 și 30 de lei, astfel că evenimentele sunt accesibile pentru toată lumea.

„Trăim într-un oraș mic cu o istorie mare, dar puține opțiuni culturale. Mă bucur să constat că evenimentele Casei de Cultură Năsăud sunt receptate cu succes de către publicul din oraș, dar și din zonele adiacente. Pentru a vă face o idee, în cei 5 ani de mandat (incluzând 2 ani de pandemie), scena Casei de Cultură din Năsăud a găzduit peste 150 de evenimente cultural-artistice. Asta relevă undeva la 4 evenimente pe lună. Avem evenimente la care organizăm chiar și 2 reprezentații într-o sală de 350 de locuri. ” Chiar și în timpul pandemiei, activitatea instituției nu s-a oprit, desfășurându-se astfel 36 de evenimente în acea perioadă. 

Ce evenimente urmează să fie desfășurate în viitorul apropiat?

Se vor relua Ispasul, Zilele Orașului și Târgul de Crăciun, va fi facilitată colaborarea la nivel de tineret dintre grupul de dansatori Someșana din Năsăud și publicul din Mandello del Lario din Italia, în cadrul unei vizite a tinerelor talente năsăudene acolo.

Chiar dacă mandatul Directorului Casei de Cultura se va încheia în luna august a acestui an, evenimentele ce vin ca o mănușă asupra sufletelor năsăudenilor vor continua, făcându-și apariția și altele, acestea fiind susținute și de Primăria orașului. Primarul Dorin Vlașin este preocupat de evenimentele care se pot organiza în orașul academicienilor.

Casa de Cultură a Năsăudului a avut ocazia de a primi cu drag zeci, chiar sute de evenimente pe parcursul anilor, un punct culminant al acestora fiind în perioada de mandat al tânărului Nistor Ionuț, o persoană care știe cu adevărat ce înseamnă cultura, cât și importanța, dar și diversitatea acesteia într-un oraș mai mic, asemenea Năsăudului, arătând astfel caracterul frumos și grijuliu al acestuia în relația cu publicul instituției.

Năsăud este un oraș al academicienilor, în curs de dezvoltare alertă datorită conducerii Primăriei orașului, ajungând ușor-ușor în vârful orașelor din județ, prin posibilitățile culturale pe care le oferă în special tinerilor prin diversitatea acestora, cât și studenților, prin Departamentul de Stiințe ale Educației UBB – Extensia Năsăud.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here