Parcul Național Munții Rodnei
Parcul Național Munții Rodnei

Parcul Național Munții Rodnei este al doilea parc national din țară și are suprafața de 47.202 ha. Importanța acestei arii protejate se datorează atât geologiei și geomorfologiei munților, cât și prezenței a numeroase specii de faună și floră, endemite și relicte glaciare.

Parcul Național Munții Rodnei

 

Aria naturală a Parcului Naţional Munţii Rodnei se întinde în nordul Carpaţilor Orietali, pe teritoriul a două judeţe: în partea de est a Maramureșului și în cea nord-estică a județului Bistrița-Năsăud.

Frumusețea Parcului Național Munții Rodnei a fost răspândită și peste hotare. Astfel că, vă prezentăm câteva dintre cele mai frumoase atracții turistice:

Peştera Tăuşoare – este un loc deosebit, situată în sud-vestul Munţilor Rodnei. Peştera este considerată cea mai adâncă din România și a fost descoperită în anul 1955, de un învăţător. Peștera este „gazda“ unor fenomene unice în ţară, precum „mirabilit-ul“ şi „bilele de Tăuşoare“. Tăușoarele sunt sfere de calcar și reprezintă un fenomen nemaiîntâlnit în alte peşteri din lume, galeriile sale fiind întinse pe mai bine de 17.000 de metri.

Mocăniţa de pe Valea Vaserului – dacă treceți prin judeţul Maramureş nu trebuie să ratați Valea Vaserului. În apropiere vă așteaptă nerăbdătoare mocăniţa, care vă va transporta aproape 60 de kilometri, fiind ultima cale ferată forestieră din întreaga Europă, care încă mai funcţionează cu abur. Ruta mocăniței te poartă într-o vale de o sălbăticie uimitoare, care de-a lungul râului Vaser îți încântă privirea!

Cascada Cailor – tot în judeţul Maramureş, în aproapierea staţiunii Borşa, dacă aveți ocazia să mergeți, nu trebuie să ratați una dintre cele mai frumoase cascade din România. Totodata, Cascada Cailor este și cea mai înaltă cădere de apă din ţară, formând mai multe trepte cu căderi succesive de peste 80 zeci de metri.

Magnificul covor cu narcise – Parcul Naţional „ascunde“, la aproximativ 1600 de metri altitudine, un minunat covor cu narcise. Florile sălbatice se întind pe 5 hectare, putând fi admirate în toată splendoarea lor doar la finalul lunii mai.

Valea Vinului – până la momentul actual, aceasta este singura localitate care se află pe teritoriul parcului. Valea Vinului este o localitate pitorească, fostă minieră, unde, pe parcursul anilor, Caragiale, Coşbuc sau Rebreanu, obişnuiau să vină aici ca să-şi caute inspiraţia.

În afară de aceste atracții turistice, îți prezentăm și câteva motive pentru care să vizitezi „colțul de Rai al Carpaților“:

Parcul Național Munții Rodnei

Peisajele magnifice

Peisajele din Parcul Național Munții Rodnei îţi taie răsuflarea. Florile, copacii, văile și animalele sunt doar câteva dintre locurile pe care pe puteți vedea dacă vizitați parcul. Iubitorii muntelui spun că e obligatorie o tură în Parcul Naţional Munţii Rodnei măcar o dată în viaţă, fiind un loc cu totul și cu totul magnific ce oferă frumuseți aparte.

Parcul Național Munții Rodnei

Diversitatea plantelor

Parcul, fără nicio îndoială, merită să fie vizitat, nu doar pentru toate locurile splendide care îți taie răsuflarea, ci și pentru sentimentele profunde de liniște și pace, pe care le descoperi în numărul mare de specii de flori ascunse pe munți, printre stânci sau prin iarba înaltă.
Frumusețea florilor a atras mulți botaniști care au vizitat parcul încă din 1788. Datorită diversității geomorfologice și pedoclimatice a acestor munți, s-au descoperit peste 1000 de specii de plante, unele dintre ele fiind foarte rare.

Parcul Național Munții Rodnei

Aerul curat și ,,tare”

Parcul Național are mai multe vârfuri care trec de 2000 de metri: Inău, Inăuţ, Pietrosu Mare, potrivite pentru drumeţii. Aerul curat de la munte nu se compară cu cel de la oraș!
Datorită altitudinii ridicate, în Munţii Rodnei se resimte un climat mai aspru. Temperatura medie anuală a aerului scade odată cu altitudinea, fiind de 7-8°C la poalele muntelui, respectiv negative(-1,5°C) la înălţimi de peste 2200 m.

Vârful Pietrosu

Dacă tot vorbim despre înălțime, un alt motiv să vizitezi parcul este vârful Pietrosu, cel mai înalt vârf din Munții Rodnei, cu o altitudine de 2.303 metri. Acest masiv este locul potrivit pentru pasionații de drumeții pe munte. Aici se află mai multe vârfuri care trec de 2.000 de metri, cum ar fi Vf. Inău (2.279 metri), Vf. Inăuţ (2.222 metri), Vf. Buhăescu Mare (2.257 metri).

 

Sursă foto: Fetinca Gheorghe Florin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here