TeraPlast SA
TeraPlast SA

Pe terenul de pe vechea locație TeraPlast SA va fi dezvoltat un nou proiect imobiliar.

Va fi un parteneriat între compania-mamă a Grupului TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții și cu dezvoltatorii imobiliari locali, compania Alfa Construct Partners.

În cadrul acestui parteneriat, TeraPlast pune la dispoziție terenul urmând ca Alfa Construct Partners să edifice, pe cheltuiala sa, imobilele.

Terenul se află pe strada Zefirului, unde TeraPlast și-a desfășurat activitatea până în 2011.

„De 10 ani de când stă nefolosit, acest activ nu aduce valoare nici pentru acționarii noștri și nici pentru comunitatea din care facem parte. Suntem cel mai mare grup cu capital românesc din județ, deci dincolo de poarta parcului industrial avem responsabilitatea de a contribui la dezvoltarea comunității locale și a orașului. Acum terenul va fi valorificat și va revitaliza o parte uitată a Bistriței prin cele peste 240 de apartamente din cadrul proiectului. E păcat să dezvoltăm orașul la 7-8 km de centrul orașului, în Viișoara și Livezile, iar o zonă aflată la 1 km de centru să rămână în paragină.”, a declarat Alexandru Stânean, director general TeraPlast.

Proiectul imobiliar prevede construirea în 4 etape a 6 blocuri. Aceste blocuri vor avea peste 240 de apartamente și peste 350 de locuri de parcare. Ansamblul include alei carosabile, pietonale, spații verzi și un loc de joacă pentru copii.

Implementarea proiectului se va realiza pe o perioadă de maximum 6 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here