Perseide
Perseide

Mult așteptata ploaie de meteori Perseide este în plină desfăşurare şi va fi vizibilă şi pe cerul din România în noaptea de 11 spre 12 august (marți noaptea), respectiv 12 spre 13 august (miercuri noaptea).

CE SUNT PERSEIDELE ?

Perseidele sunt cunoscute ca o ploaie de meteori, asociată cu cometa Swift Tuttle.

Meteorizii sunt mai mici decât un bob de nisip, astfel că aproape toți se dezintegrează în atmosferă și nu ajung niciodată să lovească suprafața Pământului.

Aceste ploi neobișnuite de meteori sunt cunoscute și ca furtuni de meteori, timp în care pot fi observați mai mult de 1.000 meteori pe oră.

Potrivit astronomilor, orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu), în partea de nord-est a cerului, este o „perseidă”.

CÂND AU LOC PERSEIDELE ?

În 2020, roiul Perseidelor a început în 17 iulie şi va dura până în 25 august.

Cel mai așteptat eveniment, Perseide 2020, înregistrează maximul în noaptea de 12 august spre 13 august 2020.

Atunci, luna va fi primul pătrar, iar pe cer vor putea fi observați, în fiecare oră, între 60 și 150 de meteori ce vor cădea cu o viteză de aproximativ 59 de km/s.

Fenomenul se produce deoarece în această perioadă Pământul trece prin coada cometei 109P/Swift-Tuttle.

Cometa este considerată cel mai mare obiect, cunoscut, ce trece repetat pe lângă Pământ, nucleul său având o lăţime de 26 de kilometri.

CUM POȚI VEDEA PERSEIDELE ?

Pentru a observa cât mai multe aceste stele căzătoare ce par că vin din constelaţia Perseus trebuie să vă aflați în locuri cu cer curat (de la ţară sau de la munte), departe de luminile parazite, cum sunt cele din oraşe.

Nu aveți nevoie de niciun instrument astronomic, doar ochiul liber adaptat la lumina scăzută a nopţii. De obicei, ochiul uman are nevoie de 30 de minute pentru a se adapta întunericului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here