Aseară, în intervalul 18.00-21.00, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, Secţiei 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu cei de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, polițiști locali, jandarmi și reprezentant al I.S.U. Bistrița au verificat 24 de operatori economici și au legitimat peste 100 de persoane.

Aproximativ 100 de persoane fiind într-un singur local din Bistrița sărbătorind Valentine’s Day. Administratorul localului a fost amendat cu 2.000 lei.

Verificările au fost efectuate în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, dar și al prevenirii infectării cu Sars-Cov-2, pe raza municipiului Bistrița.

 

„Totodată,  polițiștii au întrerupt o petrecere, organizată în contextul sărbătorii Sfântului Valentin, de un operator economic, într-un local public din Bistrița. În incinta localului respectiv se aflau aproximativ 100 de persoane, iar reprezentantul agentului economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020.”, se arată un comunicat IPJ Bistrița-Năsăud.

 

Nu uitați, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00 este încă interzisă, cu unele excepții expres prevăzute de lege.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here