Nicolae Feier

Preotului Nicolae Feier i-a fost decernat, într-o ceremonie restrânsă găzduită de Biserica de la Coroana, titlul de „Cetățean de Onoare al Bistriței” de către primarul municipiului, Ioan Turc. Edilul a apreciat într-o postare că a trăit „un moment înălțător și inefabil”.

La evenimentul de decernare a titlului, care a avut loc în Biserica Protopopiatului Ortodox Bistrița în ajunul zilei de naștere a preotului Nicolae Feier (66 de ani)au participat Mitropolitul Andrei Andreicuț, alături de un sobor de preoți, dar și reprezentanții autorităților locale și județene. Primarul Bistriței – Ioan Turc, președintele Consiliului Județean – Emil Radu Moldovan, prefectul Stelian Dolha, deputatul Bogdan Ivan au fost și ei prezenți la ceremonie.

Consiliul Local Bistrița a aprobat, în 27 mai, în ședință ordinară, cu 16 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” și două abțineri, propunerea primarului Bistriței ca preotul Nicolae Feier să devină al 72-lea cetățean de onoare al orașului.

Primarul Ioan Turc a spus în legătură cu acest proiect: „Îmi susțin propria inițiativă spunând despre preotul Feier că e un preot cărturar, un om modest, dedicat, un om empatic, un om cu care bistrițenii se pot mândri. E un om implicat în proiecte importante, mi-aș permite să spun că este un bun public. Nu cred că ține în mod deosebit să devină cetățean de onoare al municipiului Bistrița, mai cu seamă oamenii care îl iubesc și îl respectă și la acest lucru”.

„Părintele Profesor Nicu Feier este unul dintre cei mai iubiți preoți ai Bistriței. Oricine trece printr-un necaz și are nevoie de un cuvânt de îmbărbătare, Pr. Nicu Feier este acel om care dă speranță celor fără de speranță! Astăzi, în pragul vârstei de 66 de ani, a primit din partea comunității noastre cea mai importantă distincție: titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Bistrița. Felicit Consiliul Local și Primăria Bistrița pentru decizia de a susține acordarea acestei distincții. Să ne trăiți și să ne bucurați în continuare! La mulți ani fericiți!”, a transmis deputatul PSD, Bogdan Ivan.

„Titlul de Cetățean de Onoare pe care l-a primit astăzi părintele profesor Feier Nicolae este întru totul legat de viața sa spirituală, implicarea în viața culturală și harul cu care ajută atât de mulți oameni din județul nostru. Pentru acest fapt l-am felicitat astăzi și i-am urat o activitate îndelungată și de acum înainte, pentru că alinarea sufletească pe care o aduce în inimile noastre este cel mai mare dar pe care noi, creștinii, putem să îl primim”, a comunicat prefectul Stelian Dolha.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here