Primăria Bistrița a primit peste 100 de sesizări prin aplicația City Health în doar 10 zile. Primarul Ioan Turc a declarat că jumătate din aceste reclamații au fost deja rezolvate.

City Health este o aplicație prin care poți semnala problemele din orașul în care te aflii.

,,Iată că, în 10 zile de la lansarea aplicației City Health, au fost create aproape 1000 de conturi și au fost transmise peste 100 de sesizări, din care mai mult de jumătate au primit deja o soluționare.

Este doar un prim pas pe care l-am făcut în crearea unui sistem eficient de comunicare între administrație și cetățeni, care are ca scop final eficientizarea procesului decizional și îmbunătățirea calității serviciilor oferite cetățenilor.  Toate sesizările sunt analizate zilnic și vor fi cuprinse în planurile de intervenție ale serviciilor operative din cadrul primăriei sau în documentațiile tehnico-economice care vor fi elaborate în vederea derulării unor investiții viitoare.

În următoarea etapă vom consulta cetățenii cu privire la câteva proiecte de impact major care urmează a se derula și vom operaționaliza bugetarea participativă astfel încât cetățenii să poate depune propuneri de proiecte care vor fi finanțate din bugetul local. Obiectivul declarat este acela de a crește exponențial gradul de implicare a cetățenilor în luarea deciziilor care privesc atât viața de zi cu zi, cât și viitorul nostru, al tuturor”, a declarat primarul Ioan Turc al municipiului Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here