În curând se va realiza un parteneriat între primăria Bistrița și primăria Cluj-Napoca. Este vorba despre un schimb de bune practici pe multiple domenii.

Ioan Turc vrea să aducă învățământul superior de calitate și la Bistrița, iar în acest sens i-a cerut sprijin lui Emil Boc având în vedere și calitatea sa de cadru universitar.

 

„Azi m-am întâlnit cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, pentru a pune bazele unui parteneriat instituțional între primăriile celor două municipii vecine, care să încludă un schimb de bune practici în domenii multiple, cum ar fi urbanism, digitalizare, dar și măsuri pe componenta socială sau în segmentul infrastructurii.

În acest context, am discutat și despre importanța strategică a unui drum rapid care să lege Bistrița de Cluj. I-am transmis primarului Emil Boc că, din punctul meu de vedere, soluția pentru urgentarea realizării acestui drum este un acord între UAT-urile interesate, pe modelul construirii drumului expres Oradea – Arad. Am precizat că, pentru realizarea variantei ocolitoare a municipiului Bistrița, am semnat deja un acord cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Am argumentat că un culoar de mobilitate între cele două municipii reședință de județ reprezintă o prioritate și e de natură să influențeze favorabil dezvoltarea economică a întregii zone, fapt cu care domnul primar Boc a fost perfect de acord.

De asemenea, am vorbit și despre intenția Primăriei Bistrița de a investi în zona educațională, mai ales pe palierul învățământului superior. În acest sens, i-am solicitat sprijin domnului Emil Boc, având în vedere și calitatea sa de cadru universitar, pentru a putea fi realizate viitoare acorduri cu instituții de învățământ superior clujene pentru extinderea ofertei educative.

La finalul întrevederii, i-am lansat interlocutorului meu invitația, acceptată deja, de a veni la Bistrița, pentru a aprofunda împreună aspecte ale parteneriatului pe care l-am inițiat azi.”, a declarat Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here