Rodica Dobraniș împreună cu colegii ei de la POL a stat de vorbă cu bistrițenii plecați în străinătate și au aflat cerințele lor.
„Ce își doresc ei?
– Un canal electronic de comunicare cu primăria, unde să pună întrebări legate de o serie de documente simple ce țin de primărie.
– Posibilitatea de programare și de reînnoire de documente într-un termen scurt și fără stres și cozi, în lunile cunoscute în care ei revin în țară pe perioada concediului.
– Informații detaliate despre urbanism
– Informații de domeniul educațional, programe speciale pentru copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și, mai ales, consultanță pentru acești copii.”, arată o postare pe facebook.
Georgeta Rodica Dobraniș își propune să schimbe aceste probleme și să caute soluții problemelor celor plecați.
„Îmi propun să schimb această stare de fapt și să încep prin a găsi soluții, pas cu pas, la problemele celor plecați. Bistrița are nevoie de ei!”, a scris Rodica Dobraniș.
„Bistrițenii de peste hotare.
Cea mai mare pierdere pe care Bistrița a avut-o în ultimii 30 de ani sunt oamenii care au emigrat definitiv sau pe perioade mari de timp.
Își trimit economiile și banii munciți din greu în alte țări pentru ca cei de acasă să ducă un trai decent.
Pentru ei, Bistrița încă înseamnă acasă!
Acești oameni nu numai că își trimit economiile acasă, dar își întrețin familia, în mare parte copiii.
Disfuncționalitățile familiale își fac aproape de fiecare dată cunoscute efectele și ne trezim cu probleme sociale pe termen lung.
Ce le dă administrația orașului înapoi, cu ce le face viață mai frumoasă sau cum îi atrage înapoi? Nicicum!
Ce putem face pentru ei?
E simplu, trebuie doar să îi ascultăm.
Niciodată primăria nu a fost curioasă să știe care sunt dorințele emigranților.
Am stat, împreună cu colegii mei de la POL, de vorbă cu bistrițeni plecați în afară și am fost surprinși de căldura cu care au comunicat cu noi, spunându-ne că de mult și-ar fi dorit o astfel de comunicare.
Ce își doresc ei?
– Un canal electronic de comunicare cu primăria, unde să pună întrebări legate de o serie de documente simple ce țin de primărie.
– Posibilitatea de programare și de reînnoire de documente într-un termen scurt și fără stres și cozi, în lunile cunoscute în care ei revin în țară pe perioada concediului.
– Informații detaliate despre urbanism
– Informații de domeniul educațional, programe speciale pentru copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și, mai ales, consultanță pentru acești copii.
Aș putea continua cu cerințele pe care acești oameni, mânați de nevoia unui trai mai bun, și-au părăsit orașul natal, fără a se despărți de el sufletește.
Problema economiei și a nivelului de trai, care se reflectă în nivelul salarizării scăzute, are implicații macroeconomice și poate fi îmbunătățită doar de la un nivel înalt, unde îmi doresc ca POL să ajungă în viitorul apropiat. Până atunci, trebuie găsite soluții la problemele actuale.
Dragi bistrițeni plecați și stabiliți temporar in alte părți, trebuie să fiți tratați pe măsură contribuției voastre la economia și bunăstarea acestui oraș.
Îmi propun să schimb această stare de fapt și să încep prin a găsi soluții, pas cu pas, la problemele celor plecați. Bistrița are nevoie de ei!”, a scris Georgeta Rodica Dobraniș pe pagina ei de facebook.