Rodica Dobraniș își dorește un oraș și o comunitate care să respecte valorile reale. Este de părere că dacă se vor promova nulități, orașul va deveni unul mediocru.
„Îmi explică și mie cineva cum poți convinge un copil să învețe cât mai bine la școală când cei care doresc să fie în primul rând al politicii locale ori au făcut cu greu liceul, cu bacalaureatul luat la limită, ori au fugit de acasă în liceu, ori au rămas corigenți, ori și-au făcut școlile înalte pe bani mulți, ori, ori, ori…
Care este, de fapt, modelul de succes pe care îl transmitem?
Dacă e să ne luăm după ce avem azi, înseamnă că nu mai trebuie să investim în școli, ci într-o facultate unde se predă alba-neagra.
Mă întreb, cum pot părinții să ceară copiilor să facă performanță la școală atâta timp cât ei votează persoane care nu au dat doi bani pe educație?
Persoane care acum joacă la televiziuni rolul profesioniștilor, dând dovadă de o impostură imensă.
Promovați valori și veți crește valori!
Promovați nulități și vom deveni un oraș mediocru!
Eu, alături de POL Bistrița-Năsăud – Partidul Oamenilor Liberi, suntem o echipă de oameni care am știut ce înseamnă școala și munca. Am demonstrat, am învățat, ne-am dezvoltat.
Ne dorim un oraș și o comunitate care să respecte valorile reale, create de efort și multă inteligență, fără compromisuri și trafic de influență.”, scrie Georgeta Rodica Dobraniș pe pagina ei de facebook.