Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a hotărât, alături de administraţia locală a oraşului Beclean şi împreună cu Administraţia Parcului Balnear Băile Figa ca numărul de turişti ce pot fi prezenţi în același timp, în interiorul parcului balnear, să se limiteze la 3500 de persoane!
Această decizie a fost luată în contextul pandemiei de Coronavirus.
Consiliul Local al oraşului Beclean va decide și creșterea taxei de intrare pentru zilele de sâmbătă şi duminică, de la 15 lei/persoană la 30 de lei/persoană.
În celelalte zile ale săptămânii tariful va rămâne neschimbat, adică 15 lei/persoană. Tarifele şi preţurile din interiorul parcului Balnear Băile Figa nu vor fi modificate.
Modificarea taxei de intrare va încuraja o organizare cât mai echilibrată a turiştilor pentru a se evita depășirea limitei de 3.500 de persoane, mai ales în zilele de weekend (sâmbăta şi duminică).