Stelian Dolha
Stelian Dolha

Prefectul Stelian Dolha a condus ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de astăzi, la care au participat managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, domnul Lazany Gabriel și directorul medical, doamna dr. Deak Gabriela, cât și reprezentanții cultelor religioase. 

,,În cadrul discuțiilor, s-a ridicat problema gestiunii cazurilor de CoVid-19 confirmate în rândul personalului spitalului, precum și gestiunea pacienților CoVid și non-CoVid în contextul în care numărul cazurilor de persoane confirmate este crescut și tot mai multe dintre acestea au nevoie de spitalizare.

A fost, de asemenea, analizată posibilitatea solicitării amenajării unui spital modular, în cazul în care se prevede o suprapopulare a spitalului.

A fost efectuată și o analiză a cazurilor severe și a deceselor de la noi din județ, iar datele relevă faptul că cele mai afectate persoane sunt cele vârstnice. S-a convenit contactarea primăriilor și a medicilor de familie pentru a intensifica campaniile de prevenire a infectării cu noul Coronavirus și monitorizarea îndeosebi a vârstnicilor fără aparținători de către asistenții sociali.

Tot în contextul creșterii la nivel național a numărului de cazuri pozitive, în partea a doua a ședinței C.J.S.U., au fost invitați reprezentanții cultelor religioase din județ. Acestora li s-a adresat rugămintea de a insista în transmiterea de mesaje către enoriași pe măsurile de prevenție în ceea ce privește infectarea cu virusul Sars-CoV-2 și să se asigure că în lăcașurile de cult sunt respectate măsurile de purtare a măștii și distanțare fizică.

Totodată, acestora li s-a cerut să descurajeze enoriașii să participe la pelerinaje, întrucât călătoriile în grupuri cresc riscul infectării. Autoritățile au venit cu propunerea către biserici de a recurge la ambalarea prescurii pe care o împart credincioșilor în punguțe de unică folosință.

Reprezentanții cultelor religioase au solicitat, în schimb, autorităților să ajute la stoparea fenomenului de cerșetorie sau colectare neoficială de fonduri, întreprinsă de diverse persoane, care are loc în timpul efectuării slujbelor religioase, întrucât și acestea contribuie la riscul răspândirii pandemiei.” a transmis Stelian Dolha pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here