În dimineața de 26 ianuarie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.–S.T. Bistrița-Năsăud au efectuat 10 percheziții domiciliare. Acestea au avut loc în județele Bistrița Năsăud (4 percheziții), Mureș (5 percheziții) și Bihor (1 percheziție). S-a întocmit un dosar penal în care sunt cercetate 5 persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.
S-a descoperit faptul că în perioada iulie 2020 și până în prezent două femei și trei bărbați ar fi recrutat trei minore. Aceștia le-ar fi angajat prin inducerea în eroare și profitând de starea de vulnerabilitate. Minorele ar fi fost forțate la practicarea prostituției, folosindu-se uneori și violența.
Cei cinci ar fi exploatat victimele, transportându-le și punându-le la dispoziție imobile sau apartamente pentru practicarea prostituției, în municipiile Bistrița, Oradea și Târgu Mureș.
Aceștia și-ar fi însușit în totalitate banii obținuți din practicarea prostituției. În urma acțiunii, au fost descoperiți aproximativ 69.000 de lei, 880 de euro, obiecte ce ar fi fost folosite la săvârșirea faptelor, 800 de litri de alcool etilic, 450 de pachete de țigări de contrabandă și mai multe telefoane mobile. Au fost identificate și autoturisme aparținând persoanelor implicate în comiterea faptelor.
Vor fi duse la audieri 13 persoane, în vederea continuării cercetărilor. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. În activitățile de astăzi, au fost angrenați și polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Oradea, precum și polițiști ai I.P.J. Bistrița-Năsăud, I.P.J. Mureș și jandarmi de la G.J.M. Mureș și I.J.J Bihor.