“Intunericul nu poate alunga intunericul, numai lumina poate face asta. Ura nu poate alunga ura, numai dragostea poate face asta.” ~ Martin Luther King

Despre o minunata ființă care a reușit, prin lumina sa sufletească, să alunge întunericul întâlnit în ultimul an, atât pentru ea, cât și pentru întreaga sa familie, mamă, fiică și prietenă, Tetiana Bardadymova.

Tetiana are 37 de ani, o vârstă care nu pare a-și fi pus pata asupra fizicului și psihicului acesteia, fiind o femeie frumoasă, atât pe exterior cât și pe interior. Rolul de mamă și l-a luat acum 14 ani, când prima sa fiica s-a născut, mai apoi având parte de o a două bucurie acum 10 ani, când o altă ființă minunata i-a luminat viața. O perioadă lunga de timp a lucrat ca și contabilă, dar de 3 ani a început un nou drum, cel de antrenoare pentru programul de fitness care se numește Zumba.

Tetiana este una dintre cele mai puternice femei ale acestei lumi, prin curajul pe care a fost nevoită sa îl aibă. Aceasta s-a născut în Ucraina, unde a și locuit pana acum aproximativ un an, când a avut de ales între salvarea vieții sale, cât și a familiei și părăsirea locului unde a crescut și copilărit.

„Am fugit cu copiii mei după 3 săptămâni de chin, sub focul tancurilor și rachetelor. Soțul meu a plecat la război în primele zile. A fost greu să-mi părăsesc casa și țara, dar siguranța, viața și sănătatea copiilor mei este cel mai important lucru pentru mine.”

Aceasta a decis să vină în România, o țară în care s-a simțit în siguranță, chiar dacă este atât de aproape de granițele Ucrainei. Niciodată nu ar fi crezut că viața sa va lua o întorsătură atât de mare, fiind sigură că în maxim o lună lucrurile se vor întoarce la cum au fost înainte, cu liniște și pace dăinuind asupra frumoasei sale țări. Iată că lucrurile nu au stat tocmai chiar așa, războiul continuând în prezent, după mai mult de un an de când a început, dar soarta i-a oferit în cale o familie mare, minunată și prietenoasă a „îngerului sau păzitor” Sorina Ileana, oameni care au făcut-o să nu se simtă străină nici măcar o zi, întreaga sa familie inconjurandu-o cu grijă și atenție.

După doar o săptămână, aceasta a început să lucreze în minunata echipa a brutăriei Delice Pan, care a primit-o cu brațele larg deschise. „În fiecare lună am plănuit să mă întorc acasă, dar lucrurile erau din ce în ce mai rele în țara mea. Prin urmare, eu și copiii mei am decis să rămânem în România până la sfârșitul războiului.”

O scurtă „radiografie” a frumosului suflet al Tetianei

Fiind o persoană sociabilă, care nu poate duce lipsă de comunicare, aceasta a început să învețe limba română, la început vorbele fiindu-i mai greu de înțeles, dar prin muncă și răbdare a ajuns să vorbească fluent limba noastră, acum descurcându-se fără traducător.

Visul său a fost să devină antrenoare, chiar dacă timp de un an aceasta nu s-a putut bucura de acest dar pe care îl are, din cauza războiului. In decembrie 2022 a aflat că suferă de o boala nemiloasă, dar nu s-a gândit nici măcar o secundă să renunțe, păstrându-și zâmbetul pe față în fiecare moment.

„Toate evenimentele din ultimul an m-au făcut să înțeleg că avem o singură viață și ar trebui să o trăim aici și acum, să facem ceea ce ne place, să ne bucurăm de viață în fiecare zi și să acumulam cât mai multe emoții pozitive.”

Așadar, aceasta a reluat în Bistrița cursurile de Zumba, fetele ce dansează cu ea fiind încântate de acest program. Pentru cei ce doresc să o cunoască pe Tetiana și să aibă parte în același timp și de activitate fizică, cursurile se desfășoară în fiecare luni și miercuri de la ora 19:00, la Sala de sport „Adam & Eva Fitness Centre”.

De asemenea, prin dărnicia de care dă parte atât de des, aceasta îi ajută pe copiii ucraineni în învățarea limbii române, la cursurile organizate de Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud. Coordonatoarea acestor cursuri fiind Gina Bontaș, „o persoană minunată, cu suflet mare și inimă caldă. Am întrat într-o clasă de-a ei din întâmplare, iar acum știu sigur că nimic nu este întâmplător.”

Chiar dacă Dumnezeu a ajutat-o cu atât de multe fapte bune, în sufletul aceteia exista o frământare mare, faptul că acum trebuie să fie și tată pentru copiii săi, cât și faptul că familia sa încă se află în Ucraina, lucru care o macină. Chiar și așa, Tetiana încearcă sa fie cât mai pozitivă, să se gândească cât mai puțin la lucruri rele. Mâini i-au fost întinse, astfel că s-a îndrăgostit de frumoșii oameni ai României, cât și de natură, în special munții Bistriței, care o duc cu gândul la cei din orașul în care locuia în Ucraina.

„Nu trebuie să trăim doar cu speranța că se va întâmpla ceva care ne va schimba viitorul în bine, ci trebuie să ne bucurăm de toate lucrurile ce ne înconjoară și să vedem doar partea plină a paharului, exact așa cum eu am reușit și eu să dobândesc atâtea experiențe ce m-au făcut să fiu mai puternică.” ne sfătuiește Tetiana. 

Tetiana este o femeie cu una dintre cele mai demne de laudă povești, cu o putere sufletească extraordinară și cu o frumusețe rar întâlnită. Povestea ei m-a făcut sa văd viața altfel, sa mă gândesc cât de norocoasă sunt și cât de ușoară îmi este, de fapt, viața. Intr-o scurtă concluzie, cu toții ar trebui să avem în viața noastră o persoană ca și Tetiana, pentru că aceștia sunt cei mai sufletiști și de ajutor oameni pe care ii putem întâlni. Hai să fim mai buni unii cu alții, să ne ajutam la greu, pentru că vom fi răsplătiți înapoi cu același bine făcut!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here