În această dimineață a avut loc un accident rutier pe raza localității Cepari. Două autoturisme s-au lovit frontal. A intervenit modulul SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului au fost găsite patru victime: o femeie de aproximativ 30 de ani și trei bărbați cu vârste de 21, 46, respectiv 74 de ani.

Femeia prezenta excoriații și leziuni ușoare. Aceasta a fost evaluată din punct de vedere medical și a refuzat transportul la spital. Cei trei bărbați aveau multiple leziuni și traumatisme craniene, faciale, toracice și la nivelul membrelor. Au fost preluați de echipajele medicale, au fost stabilizați și urmează să fie transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.

Pompierii militari năsăudeni au asigurat măsurile API și sablarea carosabilului în vederea reluării circulației în condiții normale.

Intervenția este în dinamică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here