Astăzi, 12.04.2021, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o fântână de apă din localitatea Susenii Bârgăului, a fost găsită o persoană decedată.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat persoana în cauză, fiind vorba despre un bărbat, de 59 de ani, din localitatea Susenii Bârgâului
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, polițiștii continuând cercetările, au transmis autoritățile.