Un gând pribeag
Mă regăsesc la lumina lămpii
Cu un pix și o foaie pe masă.
Gându-mi străbate feeria nopții,
Niciunde nu se simte acasă…
Prin lume gândul e pribeag,
Plimbându-se printre stele
Singurătății caută un leac,
E undeva… prin Calea Lactee.
Am închis ochii și am zburat,
Un val de neguri mă-nconjoară,
Călător prin timp nemăsurat,
Rătăcesc aievea-n spațiu, iară.
Dedesubt mănunchi de stele,
Deasupra-mi hău plin de lumină,
Creșteau pe cer aripile mele,
Pribegia-mi nimeni n-o alină.
Se nasc veacuri și trec pe rând,
Cresc sub văzduhul nostalgiei,
Căci vizitat e de-al meu gând,
De când a ales calea pribegiei.