Un gând pribeag

Mă regăsesc la lumina lămpii

Cu un pix și o foaie pe masă.

Gându-mi străbate feeria nopții,

Niciunde nu se simte acasă…

Prin lume gândul e pribeag,

Plimbându-se printre stele

Singurătății caută un leac,

E undeva… prin Calea Lactee.

Am închis ochii și am zburat,

Un val de neguri mă-nconjoară,

Călător prin timp nemăsurat,

Rătăcesc aievea-n spațiu, iară.

Dedesubt mănunchi de stele,

Deasupra-mi hău plin de lumină,

Creșteau pe cer aripile mele,

Pribegia-mi nimeni n-o alină.

Se nasc veacuri și trec pe rând,

Cresc sub văzduhul nostalgiei,

Căci vizitat e de-al meu gând,

De când a ales calea pribegiei.