Iosif Gabor, candidatul din partea Alianței pentru Milaș, a reușit să devină primarul cu cele mai multe mandate din județul Bistrița-Năsăud!
El a candidat pentru funcția de primar pentru prima dată în anul 1992, câștigând mandatul. Pe parcursul anilor, a reușit să strângă cele mai multe voturi ale cetățenilor și un număr impresionant de mandate.
Anul acesta va începe cel de-al optulea mandat al său, câștigând alegerile cu un procent de 50,15%! În urmă cu patru ani, acesta a câștigat alegerile cu peste 70% din voturi.
Iosif Gabor a reușit să devină primarul cu cele mai multe mandate din județul nostru, după ce Vasile Găurean a fost infectat cu noul Coronavirus, alegând să nu mai candideze pentru mandatul cu nr. 8 la Galații Bistriței.